Ca student de provincie rămas să fie student în provincie, am avut de-a lungul anilor foarte mulţi colegi din alte oraşe ale ţării, majoritatea adresându-mi următoarea întrebare: de ce se cheamă Livada Poştei… Livada Poştei? Pentru că aici au fost nişte copaci cândva şi locul arăta ca o livadă. Care aparţinea poştei. Iar cum noi braşovenii suntem foarte direcţi când vine vorba de a da denumiri, i-am spus simplu: Livada Poştei.
Mă rog, nu ştiu sigur dacă într-adevăr livada aparţinea poştei sau a fost denumită astfel doar pentru apropierea de respectiva instituţie, dar Livada Poştei e un nume emblemă pe care imediat îl asociezi Braşovului. Acuma, nu ştiu ce livezi şi-or fi imaginat colegii mei. Eu le-aveam în minte pe alea văzute prin fotografii de de mult, în special una în care un domn îşi citeşte ziarul (probabil Gazeta de Transilvania) pe o băncuţă la umbra livezii. Apoi, mai e şi cea de jos, realizată în 1966 din hotelul ARO Palace, care îţi dă măsura dublei goliciuni a Livezii zilelor noastre. Întrebarea e simplă: s-a meritat?
Via Oraşul Memorabil
În fotografie, primul copac din stânga, din rândul din faţă încadrat de străzi, e cel lângă care o aşteptam pe M. în liceu (2006-2007) în aproape fiecare dimineaţă. Da, când eram la liceu, Livada se scria şi rostea fără ghilimel, chiar dacă între timp fusese ciuntită niţel.
Blogul de sub Tâmpa 
Era locul unde mai exact pasteau caii postei – aceasta este originea denumirii. Livada Postei isi trage denumirea din germanul „Postwiese” si este denumirea pentru terenul dinspre deal, dincolo de paraul bagat apoi in subteran. Partea ce se vede in fata imaginii era Parcul Rudolf, nicidecum Livada Postei.
Știam de Parcul Radolf, am crezut că denumirea Livada Poștei a fost extinsă și asupra acelei zone. Vă mulţumesc pt lămuriri!
P.S. v-am trimis un e-mail legat de casa verde de pe Strajă.
Răzvane, acolo lângă copacul tău exista o cabină telefonică de unde, cu fise de 25 de bani, îmi sunam iubita pentru a ne da întâlnire în… Livada Poştei. Bine, dar asta se întâmpla cu vreo 15, 20 de ani înainte ca M. să vină la ţnt’lnirea cu Dobrică.
:))) magistral, Adi! Îți dai seama câte povești de genul ăsta sunt în tot orașul, nu doar în Livadă?
Mulțam pt intervenție!
Apropo de nostalgia cabinelor telefonice in care a ramas cate o bucata din sufletul nostru.
Cand s-a facut poza asta, si inca multi ani dupa, cu 25 de bani puteai vorbi oricat de la telefoanele publice. Nu exista limita de timp. Tot asa, la telefoanele fixe de abonat se taxa doar convorbirea „la bucata” – nu existau impulsuri sau minute. Sa tot fii indragostit in asemenea conditii…
Ce misto arata locul ala..Mai exista la ora actuala in forma din poza???
Niet. Imaginează-ţi un capăt de linie RAT în locul copacilor.