De ce sunt în favoare salariilor mai mari pentru parlamentari

Simplu! Scapă de scuza ciubucului şi a afacerilor paralele pentru că, of, Doamne!, salariul de funcţionar al ţării e sărăcie. Gata, de acum nu mai lucrează pe firimituri în slujba a zeci de milioane de oameni, au şi motivaţia salarială necesară ca să facă chestii utile pentru cetăţeni.

Şi mai e un aspect delicios aici. Practic, la orice viitoare ieşire în decor îi vom putea trosni un bolovan în cap şi turna cocktail molotov pe gură oricărui parlamentar care se scuză că borcanul cu miere era prea dulce pentru a fi refuzat.  Morţii ‘mă-tii, dacă nici cu 18 mii de lei pe lună (salariul ăl’ mai mic) nu-ţi satură stomacul şi sufletul, jet!

Şi ultima chestie. Poate fi un impuls şi pentru ăştia mai tineri să se bage-n politică şi să influenţeze direct mersul ţării. Ce vrei să te faci? Senator! Pac, ia d-aici 18 mii de coco, arată ţării ce poţi.

Dar partea mea preferată rămâne aceea că acum îi vom putea vătăma fizic pe aleşi fără a mai chestiona moralitatea acţiunilor noastre.

Un mic delir normativ

Anul trecut, ca „sclav vândut corporaţiilor străine”, m-am dus la ANAF şi am plătit aproape treişpe mii de lei impozit. Nu m-au somat să fac asta, nu m-au nimic, nici măcar nu ştiau că trebuie să dau banii ăia. M-am dus de bună voie, împreună cu un prieten, să facem pe bunii cetăţeni.

Normal că-mi sare ţandra şi vreau să le fut un pumn sub limbă şi un şpiţ în coaie/vagin târfelor care o ard cu Iohaniştii ăia, Soroşiştii ăia, manipulaţii ăia, proştii ăia, putorile alea şi ce dracu’ mai zic.

Hai să vorbim pe morţii ei de ordonanţă 13, cădea-le-ar un găinaţ în gură când le-o fi lumea mai dragă târfelor care au conceput-o şi târfelor care o susţin. Concret, da?

„Abuzul în serviciu”. Alineatul 1 zice că-ţi poţi lua pârnaie maxim trei ani sau amendă dacă faci haos mai mare de 200 de mii de lei

Alineatul 2 zice că dacă funcţionarii publici fac pe naziştii cu clienţii (îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA), pot intra la pârnaie minim o lună, maxim un an. Sau amendă, că poate e nazist din ăla care dă bună ziua la vecini pe scară.

Alineatul 3 zice că dispoziţiile din alineatele 1 şi 2 „nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative” – în pizda ‘mă-sii, că mai bolduit de atât nu ştiu cum să scriu!

Atâta minte cât să ştiu că-s prost am, şi nici dreptul nu l-am studiat, dar dacă-s eu prea prost la faza asta, vă rog să-mi spuneţi.

Deci, dacă dă un primar o lege, act normativ din ăla – bă, o dată la 3 ani schimbăm bordurile din oraş, bune-rele, le schimbăm, costurile sunt secrete – LEGE! Şi legea asta nu provoacă în bugetul local o gaură mai mare de 200 de mii de lei. Cine-l dă în gât pe jegosul care a venit cu legea aia? Şi după ce-l dă cineva în gât, ce i se va întâmpla acelei târfe jegoase? Amendă? Se recuperează prejudiciul? Cum? Dar stai, dacă e lege să se schimbe bordurile în oraş cu licitaţii secrete, va lua cineva în considerare plângerea?

Dă altu’ o lege că poponarii şi lesbienele nu mai au drept de vot. Că catolicii nu mai au voie în oraş după opt seara. Că cei care au lucrat pentru companii străine nu au voie să ocupe funcţii de conducere în alte companii sau să fie implicaţi în politică. Că ţiganii trebuie gazaţi. Mai e ăsta abuz în serviciu, dacă e totul scris negru pe alb într-un act normativ – adică devine lege?

„Vai, dar ce prost eşti, că doar n-o să fac din astea”. De unde ştii? Ce-i opreşte? 500 de mii de oameni în stradă şi Dragnea cu Tăriceanu au tupeu să mai vorbească în public. Care-s garanţiile că asta nu-i decât desfacerea curelei pentru cel mai profund viol al României din ultimii 27 de ani?

Vorbiţi, bă, şobolani roşii! Sunt eu prost şi manipulat c-am ieşit în stradă pentru că nu vreau ca infracţiunea să devină (şi mai) organizată în România? Vorbiţi, boşorogi care care aţi îmbătrânit degeaba şi acum urlaţi că tineretul vrea să dărâme ce aţi construit voi. Vorbiţi, târfe de asistaţi sociali care în loc să faceţi o muncă cinstită preferaţi pomana statului.

P.S. târfelor care la alegeri au ars-o la modul „dacă votul tău ar conta, atunci nu te-ar lăsa să…”, să sugeţi pula, că sunteţi complici.

Şi de-acuma-n colo?

Revoluţia asta a societăţii româneşti tre’ să fie o chestie care are loc, vorba cântecului, zi după zi, noapte de noapte.

Certificatul de revoluţionar nu va exista în formă fizică şi cu beneficii tangibile lunar. E un certificat al bunului-simţ, cred. Să zicem pardon, să fim atenţi la ce fac aleşii noştri şi să-i mai întrebăm de sănătate uneori. Să nu facem mizerie pe jos pe motiv că oricum mătură prostul ăla care sigur a votat cu PSD, să nu mai dăm „mulţumiri” şi „atenţii” funcţionarilor publici, medicilor, avocaţilor şi oricui ni se pare că şi-ar face astfel treaba mai bine. Să nu mai piratăm filme, muzică şi software şi să motivăm asta cu „da’ nu-i acelaşi lucru cu felul în care ei ne fură”.

Revoluţia e continuă şi formată din chestiile mici. Sentimentul că România poate avea, în sfârşit, un viitor strălucit nu cred să mai fi fost atât de intens din decembrie 1989.

Coboram într-o zi din bus la parc ca să merg la protest la MODAROM şi o doamnă remarca la coborâre: „uite, toată lumea merge în acelaşi loc”. Aşa şi era – toţi cei care coborâseră din bus mergeau spre MODAROM. Cu o pancartă, un tricolor peste umeri sau legat la încheietură, sau cu mâinile în buzunar şi vocile pregătite pentru cântare. Să continuăm, deci, să mergem toţi în acelaşi loc, spre acelaşi ţel – România aia faină, care ştim că-i posibilă.

Hai, bă’eţii!

O melodie simplă, fără ghiduşii şi fumuri, care zice simplu: azi e zi de meci, luptăm pentru glorie şi suntem cu ai noştri fie ce-o fi.

A trecut ceva timp de când m-am distrat aşa de mult editând ceva. Mă hlizeam că un prost la fiecare 29 de frame-uri, dar mi-a plăcut senzaţia. Sper să continue cu câteva victorii la Euro.

Şi pase, şi şuturi, şi goluri noi vrem, din cupa victoriei astăzi să bem!

Câteva idei pentru revigorarea Braşovului

Un parc, câteva monumente care să marcheze momente faine ale oraşului şi să prindă turiştii să-şi dea check-in, plus nişte recondiţionări ale fostelor hale industriale şi capele.

E trist, într-adevăr, ca Braşovul să nu aibă un aeroport. Dar a-l face acum e ca şi acum te-ai apuca de facultate după douăzeci de ani în care ai trăit în peşteră – dă bine pe hârtie, dar n-ar avea o prea mare utilitate. Bucureştii, Sibiul şi Târgu Mureş ne înconjoară, iar tristeţe mai mare ca pe aeroportul internaţional din Tg. Mureş n-am întâlnit niciunde: 0 cursă WizAir pe toată pista şi sentimentul de aterizat „in the middle of nowhere”. Lipsea doar căţelul Courage să-şi iţească mutra speriată de după colţul terminalului.

Faptul că ar fi un aeroport făcut de-o gaşcă de incompetenţi reise din infinitul du-te vino al funcţiei unui viitor aeroport: ba că-l fac băieţii internaţional, ba pentru avioane de mici dimensiuni, ba de marfă, ba iar internaţional.

Aşa că vreau să înşir aici nişte lucruri ce s-ar putea face în viitorul apropiat şi care nu le-ar solicita mai-marilor oraşului prea mult consistenţa gândirii.

  1. Muzeu al Aviaţiei sau Braşov Aero-Space Museum (BASM) – pentru că m-au molipsit americanii cu fetişul lor pentru acronime. Spaţiul deja există – hanagarul fostei Uzine IAR, iar zona Coresi, dacă se va dezvolta aşa cum se tot promovează, ar beneficia de prezenţa unui astfel de muzeu. Făcut şi aprovizionat cum trebuie, cu modele de avioane care chiar să atragă turiştii, nu doar planoare pentru umplut spaţiul, muzeul ăsta ar fi primul pas în extinderea culturii dincolo de centrul vechi. Oricum aproape toate muzeele din centru par în moarte clinică, poate o concurenţă în plus şi un exemplu de „aşa da” le-ar fi benefice.

  2. Că tot veni vorba de aceste muzee, de ce naiba nu văd niciodată pe panourile publicitare care spamează Calea Bucureşti promovate expoziţiile muzeelor din centru vechi? Încă aflu că Junii urmează să coboare în cetate, iar iarna, în apropierea Crăciunului acele panouri încă anunţă că pe 6 decembrie vor fi aprinse luminile bradului din Piaţa Sfatului. Muzeele braşovene au nevoie de ceva mai mult decât de nişte postări când şi când pe Facebook. Ştiu că situaţia nu e uşoară, dar arătaţi măcar că vă zbateţi nu doar ca să existaţi.

  3. În afară de Tâmpa şi eventual Biserica Neagră, nu sunt aşa de multe lucruri cu care să te pozezi prin oraş şi să ştii instant că „asta-i făcută-n Braşov!”. De statui sau alt gen de astfel de momumente nici nu poate fi vorba. Personal, n-am văzut niciodată vreo poză cu cineva lângă statuia lui Mureşanu de lângă Dramatic, iar alte statui nu prea există. Să zicem c-ar mai fi cea a lui Honterus care-i ofertantă din punct de vedere vizual, iar aici chiar tragem linie! Ar fi mişto reconstituirea porţii dinspre Primărie a fostului stadion care a existat cândva pe suprafaţa actualului parc central, să le dai ocazia turiştilor să se pozeze în draci cum scot un gol. Şi, de asemenea, să spui o poveste frumoasă, a singurei echipe braşovene care a câştigat un titlu naţional la fotbal şi care a provocat primul pitch-invasion din istoria fotbalului românesc. Că da, când Colţea a înscris golul victoriei în minutul 87, fanii braşoveni au intrat pe teren de bucurie şi nu s-au mai dat duşi. Băieţi la papion şi dame cu umbrele care să le apere de soarele de iulie, dă-ţi seama.

  4. Transformarea capelei de lângă Dramatic în ceva spaţiu pentru artiştii locali. Studio de înregistrări, sau ceva de genul, nu ştiu.

Ăsta-i un exemplu de la engleji, unde o fostă biserică e acum studio pentru înregistrat orchestre întregi. Dar na, la ei nu prea sunt nebuni care să delireze că Colectivul s-a întâmplat din cauza rock-ului satanist. Însă, dacă vrei să faci lucruri bune, trebuie nişte cojones şi miserupism faţă de ce-ar zice fundamentaliştii. Capela aia e lângă Dramatic, s-ar putea realiza o chestie în parteneriat cu teatrul. Doar fac brainstorming, nu mă pricep la chestiile astea.

       5. RAT-ul să-mi permită să-mi achit biletul prin SMS, aşa se reduc tentativele de omor la adresa controlorilor care te întreabă de bilet după ce toate casele s-au închis sau încă nu s-au deschis, şi li se taie şi blatiştilor orice alibi. Asta dacă nu cumva le convine ca mai degrabă să dea o amendă decât să încaseze zece bilete prin SMS.