Steagul roşu şi…Braşovul – Continuare

În articolul anterior v-am prezentat cum stă treaba cu steagul de culoare roşie pe care toată lumea-l vede ca fiind simbolul comunismului. Mie întotdeauna mi-a plăcut steagul ăsta pentru ceea ce simbolizează el cu adevărat nu pentru „drumul greşit” pe care a fost silit să fluture în ultimul secol şi jumătate. „Bun, dar ce legătură are steagul roşu cu oraşul Braşov, că e al doilea articol cu titlul ăsta de până acum şi nici n-ai pomenit de Braşov?” Păi, după cum probabil ştiţi, Braşovul meu drag a avut foarte mult de suferit în timpul regimului comunist. Timp de 10 ani s-a numit Oraşul Stalin, ajunul Crăciuniului din 1960 aducând cel mai frumos cadou posibil, oraşul de sub Tâmpa revenind la denumirea de „BRAŞOV”. Că tot veni vorba de Tâmpa, pe versantul dinspre oraş al muntelui au fost plantaţi copaci ce formau numele „mult-iubitului” lider de la Moscova, Stalin. A fost un proces în care practic s-a încercat ştergerea identăţii acestui oraş. Tâmpa însă a câştigat bătălia cu Stalin şi, în mod natural, numele acestuia a dispărut. E, acum e acum. În perioada comunistă, echipa de fotbal a oraşului se numea Steagul Roşu. Uzina de autocamioane se numea, aţi ghicit, tot Steagul Roşu. Echipa de fotbal a opus, mai ales în anii ’60 şi începutul anilor ’70 o rezistenţă puternică echipei regimului comunist, Steaua Bucureşti. Lupta pentru titlul de campioană dintre cele două echipe a fost una acerbă, câştig de cauză a avut echipa din Capitală, care s-a folosit şi de atuuri ce nu ţin de jocul de fotbal pentru a-şi adjudeca titlul. În orice caz, victoria steliştilor era privită ca o victorie a socialismului. Aceasta a fost prima şansă a „Steagului Roşu” de a reveni la originile sale simbolistice. Încercarea eşuase, iar Steagul Roşu a trebuit să aştepte trecerea anilor pentru a se lua din nou la „trântă” cu cei care îl defăimase. Suntem în ziua a cinsprezecea din luna noiembrie a anului de graţie 1987. Muncitorii uzinei „Steagul Roşu” din Braşov, nemulţumiţi de neplata salariilor şi ajunşi la capătul răbdărilor îşi iau inima în dinţi şi steagurile roşii de la poarta uzinei în mâini şi pornesc spre centrul oraşului pentru a protesta împotriva regimului comunist. Nu ştiu dacă vreunul din muncitorii de atunci ştiau că steagul roşu este simbolul sângelui clasei muncitoare exploatate, însă cert e că, înarmaţi cu aceste steaguri şi cu tricolorul au plecat să strige cu voce tare ceea ce dorea întreaga Românie: „Jos comunismul!” Instantaneu mă gândesc acum la Alanis Morisette şi a ei melodie „Isn’t it ironic?” Într-adevăr, nu e ironic? Nu e ironic cum steagul roşu, simbolul de peste un secol al extremismului de stânga, a acţionat atunci împotriva entităţii pe care el o simboliza? De fapt, dacă stau bine să ma gândesc, nu e ironic deloc. „Steagul Roşu”, denumirea unei echipe de fotbal şi a unei uzine, a sunat deşteptarea. Sau mă rog, a „fluturat-o”. S-a revenit la origini atunci, l-a răzvrătire adevărată, sângele clasei muncitoare a dat în clocot. No, sper că v-aţi lămurit de ce, aici sub Tâmpa, pe stadion se strigă în continuare „Hai Steagule!” şi de ce, tot aici sub Tâmpa, steagul roşu, deşi implementat de comunişti, este simbolul revoltei şi al nesupunerii.
http://www.trilulilu.ro/embed/flash.php?type=audio&hash=07f8693885c370&userid=Azazel90&src=hi5

Reclame

Steagul roşu şi…Braşovul – Intro

De când îmi ardeau degetele să scriu despre acest subiect. Nu e vorba despre fosta denumire a echipei F.C. Braşov în acest articol, ci chiar despre acest simbol, „steagul roşu”. Majoritatea oamenilor privesc steagul roşu ca fiind simbolul regimurilor totalitare de stânga, comunismul mai exact, iar culoarea roşie simbolizează „sângele clasei muncitoare exploatate”. De asemenea, culoarea roşie simbolizează sfidarea iar în secolul al XV-lea steagul roşu era considerat „steagul sfidării” fiind ridicat pe zidurile cetăţilor asediate pentru a avertiza atacatorii că nu sunt dispuşi să se predea. În jurul anului 1300 corăbiile normande arborau fanioane roşii, lucru ce însemna că „nu vor cruţa pe nimeni”, adică nu vor lua prizoniei în bătălie. Piraţii francezi din Indiile de Vest înălţau înainte de începerea vreunui conflict pavilionul Jolly Roger, steagul acela negru cu un craniu alb, pentru a-şi intimida victimele. Dacă acestea alegeau să lupte atunci piraţii arboraul steagul roşu, care semnifica faptul că odată cucerită, corabia şi marinarii ei nu vor avea parte de îndurare. În 1797, când marinarii Marinei Regale Britanice s-au revoltat la Nore, la gura râului Tamisa, ei au ridicat în semn de nesupunere steagul roşu pe mai multe dintre corăbiile răzvătite. Steagul roşu a devenit simbolul răscoalei din oraşul Merthyr Tydfil, Ţara Galilor, când muncitorii au preluat controlul asupra oraşului pentru 5 zile, până când au fost înfrânţi şi masacraţi de soldaţi. Se spune că steagul revoltei ar fi fost o cămaşă înmuiată de Dic Penderyn în sânge de viţel.
Asocierea steagului roşu cu politicul a avut loc pentru prima dată în anul 1789, în timpul Revoluţiei Franceze, când acesta este adoptat de iacobini, cei care controlau Comuna din Paris. Apoi, tot în Franţa, dar în timpul Revoluţiei din 1848, socialiştii şi republicanii radicali au adoptat steagul roşu ca simbol al „sângelui muncitorilor furioşi”. În 1871, steagul roşu devine simbolul Comunei din Paris, din acest moment el fiind permanent asociat cu socialismul. Partidul Laburist Britanic a avut ca simbol, de la înfiinţarea sa şi până în 1986, steagul roşu, ce a fost înlocuit apoi cu un trandafir roşu. Trandafirul roşu a fost mai apoi preluat ca simbol şi de majoritatea partidelor social-democrate sau socialiste din Europa. Motivul schimbării simbolului a fost dat în primul rând de faptul că steagul roşu era văzut în cvasi-unanimitate ca simbol al comunismului. Cum s-a ajuns aici? Ca să glumesc un pic aş spune că acest lucru s-a datorat unui marketing mai bun practicat de adepţii bolşevismului. Treptat, aceştia au preluat un simbol al nesupunerii şi al răzvrătirii şi l-au transformat în simbolul ideologiei lor, una care cerea supunerea totală a maselor în faţa unei singure persoane. După Revoluţia din Octombrie, bolşevicii au „decorat” steagul roşu cu o seceră şi un ciocan, acesta fiind steagul oficial al republicii sovietice şi simbolul mişcării comuniste internaţionale.

Eroii de sub Tâmpa

Duminica trecută am avut curiozitatea să observ îndeaproape un monument, închinat soldaţilor români căzuţi în Al Doilea Război Mondial, aflat în curtea bisericii din Noua. Monumentul nu îmi era străin, însă, până duminica trecută, niciodată nu i-am acordat suficientă atenţie.

Tricolorul ce tronează în faţa monumentului



GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI!
Barbu Gică
Popa Mihalache Gheorghe
Adam Muntean
Olaru Ioan
Tâmpa Gheorghe
Popovici Mircea
Ştirbu Alex
Ştirbu Constantin
Bude Niculae