Cum mi-a stricat acustica de la Dramatic două posibile relaţii

Într-o ştire despre cum publicului braşovean îi trebuie servită cultură cu linguriţa, consilierul local Adrian Oprică menţionează şi „finalizarea lucrărilor de reparații de la sediile instituțiilor de cultură, care din acest an vor fi la cele mai bune standarde.”

Citind ştirea nu ştiu la ce fel de lucrări se referă concret, dar ştiu că relativ recent (vara lui 2014) s-au încheiat renovările la sala mare a Teatrului Dramatic din Braşov. Marea şmecherie era că s-a lucrat la îmbunătăţirea acusticii, iar TV-urile locale dădeau ştiri despre cât de mine s-aude într-o sală fără scaune. Beton.

Câteva Tinder swipe-uri mai târziu ajung cu o gagică la Festivalul de Dramaturgie Contemporană. Ea veselă că n-a mai fost la teatru de mult timp, eu mândru c-am fler şi încântat c-o să avem despre ce vorbi după.

După piesă ne uitam jenat unul la celălalt. Ştii meniul, semi-zâmbete şi garnitură de „da, a fost interesant, îhm”.

Am avut bilete puţin mai sus de rândul din mijloc. De când am văzut că actorii şi decorul par că sunt absorbiţi de o gaură neagră din spatele scenei şi jumătatea din faţă a scenei rămâne neutilizată din cauza configurării spaţiului mi-am zis că nu-i a bună. Şi gândul ăsta a fost cam singurul lucru pe care l-am auzit întreaga seară. De ce nu m-am ridicat să plec? Pentru că eram şocat, d-aia!

Peste un timp, revenit cât de cât din şoc, m-am decis să merg la o piesă jucată de ai noştri, Poveste de iarnă. Că poate data trecută a fo’ cum o fo’ fiindcă trupa era din alt oraş, că poate-s eu prost.

Chiar şi-aşa, am luat bilete un pic mai jos de rândul din mijloc că cine ştie, ştii?

Actorii s-au străduit să ducă mesajul lor cât mai limpede spre urechile publicului, însă a fost în zadar. Începusem să am flashback-uri şi mă gândeam cu oroare la discuţia cu ea de după. Mi-era foame şi mi-era frică.

Chiar şi după atâtea luni, am nopţi în care mai dorm cu veioaza aprinsă. Amintirea demonului înfometat şi frustrat auditiv în care se transformase femeia elegantă şi gingaşă de dinaintea spectacolului mă va urmări încă o perioadă.

Astfel, declaraţii de genul publicul brașovean este la nivelul la care trebuie educat” merită doar un NU ŢI-E RUŞINE SĂ VORBEŞTI AŞA, BĂ?!

Publicul braşovean trebuie educat să ce? Să vă ia la şuturi c-aţi investit bani buni într-o sală în care acustica e praf? Că aţi şicanat teatrul, opera şi că vă lăudaţi cu improvizaţia filarmonicii de parcă aţi făcut un Carnegie Hall?

Educaţi-ne, până nu ne educăm singuri.

Anunțuri