De ce sunt în favoare salariilor mai mari pentru parlamentari

Simplu! Scapă de scuza ciubucului şi a afacerilor paralele pentru că, of, Doamne!, salariul de funcţionar al ţării e sărăcie. Gata, de acum nu mai lucrează pe firimituri în slujba a zeci de milioane de oameni, au şi motivaţia salarială necesară ca să facă chestii utile pentru cetăţeni.

Şi mai e un aspect delicios aici. Practic, la orice viitoare ieşire în decor îi vom putea trosni un bolovan în cap şi turna cocktail molotov pe gură oricărui parlamentar care se scuză că borcanul cu miere era prea dulce pentru a fi refuzat.  Morţii ‘mă-tii, dacă nici cu 18 mii de lei pe lună (salariul ăl’ mai mic) nu-ţi satură stomacul şi sufletul, jet!

Şi ultima chestie. Poate fi un impuls şi pentru ăştia mai tineri să se bage-n politică şi să influenţeze direct mersul ţării. Ce vrei să te faci? Senator! Pac, ia d-aici 18 mii de coco, arată ţării ce poţi.

Dar partea mea preferată rămâne aceea că acum îi vom putea vătăma fizic pe aleşi fără a mai chestiona moralitatea acţiunilor noastre.

Stropitori cu pişat pentru Parlament

De când cu mişcările sociale de la începutul anului am tot studiat următoarea situaţie: să protestez faţă de câcaţii din Guvern şi Parlament cu telefonul aprins în piaţă, sau să nu-mi mai plătesc impozitul pentru venitul pe anul trecut?

Am strâns mai multe motive pentru plata impozitului decât pentru protestul meu singuratic. Dar şi aşa tot pendulam între ce e bine şi ce ar fi, poate, ilegal, dar necesar.

Bafta mea că l-am ascultat pe deputatul PMP Corneliu Bichineţ explicându-şi votul împotriva proiectului de lege care obliga toți administratorii clădirilor să instaleze sprinklere ca măsură de siguranță în caz de incendiu. M-a convins să iau o decizie.

Barosane Bichineţ, o să merg la ANAF vesel. Sper să fie şi coadă, să mă ţină veselia cât mai mult. Le dau banii zâmbind şi-o s-o şi ţuc pe obrăjiori pe casieră. O să ies de acolo cu speranţa că într-o zi veţi fi obligaţi să vă instalaţi în Palatul Parlamentului sprinklere din alea, iar cineva le va alimenta cu pişat în loc de apă.

Şi când o fi un incendiu sau o alarmă falsă, sprinklerele alea or să stropească cu pişat toţi câcaţii din clădirea aia. Corneliu Bichineţ va privi cu gura căscată tehnologia asta extraterestră şi se va întreba dacă e un lichid special pentru stingerea incendiului.

Make Piaţa Sfatului green again

Ar trebui să-l găsim pe vizionarul care a decis că copacii trebuiau să dispară din Piaţa Sfatului şi să-i dăm două palme peste botic.

sursa foto

Care a fost raţionamentul? S-au unit Cadoul Primăverii, Internaţional, Merceria şi ce-o mai fost pe-acolo într-un grup de lobby pe lângă Comitetul Judeţean de Partid pentru că pomii ăia, când înfloreau, le mascau firma şi scădeau vânzările din cauza asta?

„Am decis să deplantăm copacii pentru că…”? Pentru că de ce?!? E patru dimineaţa şi nu pot dormi fiindcă nu ştiu motivaţia. E ca şi cum ai primi un carton cu nişte mici graşi şi zemoşi care fac cu ochiul muştarului, dar tu îi spui chelnerului să ducă muştarul înapoi. De ce? DE CE?!?

De prost, bat pariu.

Primul meu tricou cu FC Braşov!

Tricou FC Brasov

Când ziua ta e în noiembrie aşa că-ţi faci un cadou în martie pentru că timpul e doar un construct uman şi oricum nu contează.

Ăsta-i modelul original purtat de Steagu’ în sezonul 2000-2001, când s-a clasat pe 3 în Divizia A şi s-a calificat, în sfârşit, după 27 de ani, în cupele europene. Pe spate are numărul 5, purtat de fundaşul Ionel Cazangiu, 16 meciuri şi-un autogol în sezonul ăla. Predestinat cumva, pentru că în şcoala generală eram maestrul autogolului. Sau numărul legendarului Nicolae Pescaru, dacă-ţi place s-o arzi transcendental.

Practic, ce voiam să zic e că ăsta-i primul tricou cu FC Braşov din viaţa mea. Baiul îi că-s încă prea gras pentru el. Ştiu că din poză nu pare, dar #unghiuri.

Hai Steagu’!

Poze cu maşini trecând printr-o baltă

Când eram mic îmi plăcea să privesc maşinile mergând prin ploaie. Dacă luau şi-o baltă sub roţi era bonus pentru mine.

Azi, graţie noilor tehnologii de asfaltare care permit crearea lacurilor carosabile fără pericole subacvatice pentru suspensiile maşinilor, precum şi a camerelor de fotografiat ultra la îndemână, am pozat în staţie la Nemo nişte maşini care, în goana lor spre Capitală sau hypermarket-uri, făceau şi-o bălăceala prin surprindere.

Faza cu balta aie e că nu-ţi dai seama că-i acolo decât atunci când eşti deja în ea.