Dumnezeu nu bate cu parul. Băieţii de la Asalt, în schimb…

Când „Raţele” Grupului 8 Asalt se întorceau chill la aerodrom dintr-o misiune la începutul lunii septembrie 1943, habar n-aveau că erau pândite dintr-un ascunziş de o turmă de tancuri sovietice T-34.

… zburam la câţiva metri de sol, liniştiţi, în formaţie strânsă. Nu bănuiam pericolul ce ne aştepta.”

adjutantul aviator C-tin „Gill” Georgescu în memoriile sale via Blindatele Ceruluide Valeriu Avram şi Alexandru Armă, Ed. Militară, 2013

Ce i-a aşteptat a fost un proiectil de tanc care avea pe el numele lui Dieter Orth, ofiţerul german de legătură între Luftwaffe şi Grupul 8 Asalt. Proiectilul i-a retezat cam un sfert din aripa stângă, ceea ce i-a făcut avionul se se încline decisiv pe aceeaşi parte şi să explodeze în pământ.

Din cauza înălţimii mici la care zburau, neamţul n-a mai avut timp de nimic. Gill a început să urle ca un nebun în carlingă, iar Teo Zăbavă, mut de oroare, a putut maxim să-şi facă o cruce.

Era un tânăr frumos, ca un actor, dar foarte curajos în luptă. Am executat împreună multe misiuni periculoase în adâncimea liniilor bolşevice.”

idem

Pe lângă asta, Dieter Orth era şi băieţaş, îngrijindu-se ca cei din Grupul 8 Asalt să nu ducă lipsă de combustibil, hrană, piese de schimb şi de ţigări.

Mai ales de ţigări! – Herr Orth este cel din centru.

Cei din Escadrila 41 au amânat revenirea la aerodrom pentru a face o cercetare zonei. Aşa au descoperit bine camuflate într-o pădurice opt tancuri T-34, care s-au infiltrat tiptil prin front până în acea zonă, cam la 20 de km de aerodrom.

Au dat prin radio la comandament ce se întâmplase, au marcat locul pe hartă şi abia apoi au aterizat la bază. După ce şi-au făcut plinul la bombe şi cartuşe, au luat-o spre pădurice tot grupul, adică vreo treizeci de avioane, decişi să schimbe în întregime geografia locului.

„Haideţi, mai în faţă, că mai e loc”

A fost iadul! (…) După o ploaie de bombe, care au aruncat păduricea pur şi simplu în aer, am atacat toţi, în valuri, cu tunurile şi mitralierele de bord. Prin colimatoarele Revi se vedeau iarba arzând şi carcasele calcinate ale tancurilor inamice.”

idem

Operaţiunea de răzbunare şi peisagistică a durat vreo câteva minute. Asta nu l-a adus pe Dieter Orth înapoi, dar i-a făcut pe băieţi să se simtă pentru scurt timp un pic mai bine.


Grupul 8 Asalt a fost înfiinţat pe 11 mai 1943, prin convertirea aviatorilor fostului Grup 8 Vânătoare. Dintre toţi, Teodor Zăbavă era cel mai cel as, acesta reuşind să doboare 11 avioane sovietice la bordul lui IAR 80 în campania din 1941 şi la Stalingrad, în ’42. Despre aceste meşter cu altă ocazie.

Reclame

Despre filmul „Braşov 1987 – Doi ani prea devreme”

Filmul Braşov 1987 – Doi ani prea devreme a reuşit să transforme cea mai spectaculoasă mişcare socială din România anilor 1980 în cel mai tern lucru.

Singurul motor al filmului Braşov 1987… sunt declaraţiile celor care au participat la revolta anti-comunistă din 15 noiembrie 1987. Făcându-şi o cruce mare de tot şi suspinând un „Doamne ajută!”, materialul începe să ruleze.

Pelicula abundă de informaţii despre România acelor ani, însă lacrimile rememorării acelor zile de euforie şi teroare, precum şi momentele şocante (Stana Dobre povestind despre avort, spre exemplu) nu sunt suficient de accentuate şi de legate.

De asemenea, construcţia poveştii în ansamblu mi s-a părut şubredă (15 Noiembrie 1987 este într-adevăr o poveste în sine, dar e la fel de important şi cum o spui), iar contrastul între alternarea memoriile muncitorilor şi imaginile oficiale de la Cântarea României despre bună-starea naţiei mi s-a părut ratat. Doar vag am perceput intenţia de a se prezenta cele două Românii, în general impresia fiind că se inserează materiale video din arhiva TVR doar pentru a mai face o pauză între povestirile muncitorilor.

Ce vreau să zic este că un film despre drama lui 15 Noiembrie 1987 nu trebuie să excludă latura de divertisment. Singurul moment în care autorii au încercat să facă cu adevărat un film este acela în care melodia „La Telejurnal” şi muncitorii legaţi la unison de miracolul caşcavalului descoperit în Judeţeana de Partid fac corp comun. Apoi, editorii şi regizorul s-au speriat că le-ar putea ieşi un film chiar interesant şi au revenit la normele de siguranţă.

Valoarea informaţională a filmului, practic un reboot al episodului din „Memorialul Durerii”, nu poate fi pusă la îndoială. Din păcate, un adolescent recent ieşit de la vizionarea filmului Braşov 1987 – Doi ani prea devreme nu se va grăbi să trimită pe grupul său de whatsapp sau facebook un mesaj de genul „băi, tocmai am văzut un film demenţial, trebuie să vă uitaţi şi voi!”.

Ziua Armatei Române, de ce 25 octombrie

Pe 25 octombrie a fost eliberat Careiul, ultimul petec românesc aflat sub stăpânirea hortyştilor.

Aşa cum după WW2 ziua de 23 august a fost instaurată de comunişti ca zi naţională (a ţinut până în 1989), aşa şi 25 octombrie a fost stabilită de acelaşi grup de băjeţi şi fete ca ziua armatei.

Nu mă-nţelege greşit, este o dată care merită amintită şi celebrată – cea la care armata refăcea Ardealul ciuntit în 1940 – însă mi se pare prea mult să fie decretată drept ziua armatei, adică cea mai cea zi a întregii armate române.

Nuş, dar mi se pare o dată aleasă prea propagandistic. De ce n-ar fi fost 22 iunie aleasă ziua armatei, după loviluţia din 1989? Soldaţii români vorbesc în memoriile lor despre sentimentul înălţător pe care l-au avut la traversarea Prutului. După retragerile din 1940 percepute de ei drept ruşinoase, momentul 22 iunie a constituit pentru întraga armată română redobândirea onoarei terfelite.

OK, bun, eram aliaţi cu nemţii şi acum fiind membrii NATO poate dădea prost la CV data aceea.

16 iulie, anyone? Este data la care trupele române au început traversarea Dunării în 1877 pentru a le veni în ajutor ruşilor băgaţi la colţ de otomani.

După acea traversare, soldaţii români conduşi de Carol I au continuat să lupte pe frontul bulgăresc şi să parafeze independenţa de stat a României ca nişte bărbaţi adevăraţi. Sau, no, dacă ne place toamna, 8 octombrie (1878), data paradei trupelor române învingătoare în războiul de independenţă.

Din nou, n-am paranoii din astea cu ştergerea memoriei comuniste şi altea alea. 25 octombrie este orice altceva doar despre comunism nu, evident, însă bulangii ăia au încercat să acapareze data şi astfel să facă alte momente să pară mai minionice. Ba chiar pe unele să le şteargă de tot din memorie (22 iunie).

Nici după 1 decembrie nu mă omor prea tare. E faină tare seminificaţia zilei – toţi românii uniţi, în sfârşit, sub acelaşi steag – însă mi se pare că reduce importanţa lui 24 ianuarie (Ţara Românească şi Moldova), 27 martie (Basarabia) şi 28 noiembrie (Bucovina).

De bună seama, ziua proclamării independenţei trebuia să fi fost reinstaurată ca zi naţională a ţării (10 mai).

Ce vreau să zic e că ar fi fost necesare nişte data care să rezoneze la nivel naţional, nu doar unele de importanţă regională.

 

Gazeta Sporturilor chiar e hârtie pentru împachetat peştele şi chiar mai mult

Aparent e ceva conflict între GSP şi antrenorul Naţionalei României, Christoph Daum. Sau cel puţin asta înţeleg din tirada de aici a unui fost jurnalist al ziarului.

Dl. Daum a spus într-o conferinţă de presă că Gazeta Sporturilor este un ziar „bun să împachetezi peştele în el”, iar acest lucru l-a lovit direct în mândrie, suflet şi boaşe pe Daniel Nanu, fost jurnalist al cotidianului.

Nu pot să înţeleg de ce dl. Nanu s-a atacat aşa, dat fiind că Gazeta Sporturilor chiar e hârtie pentru împachetat peştele.

Luând din raft ediţia de miercuri a Gazetei Sporturilor în timp ce aşteptam la coadă în Carrefour, am văzut pe prima pagina, pe nenenorocita de primă pagină!!!, o poză mare din meciul Viitorul Constanţa – FC Voluntari încheiat 0-0.

Răsfoind mai departe ziarul, constat că 16 din cele 18 pagini sunt despre fotbal, predominant Liga 1 (mai nimic despre Ligile a 4-a şi a 3-a unde chiar se întâmplă lucruri interesante şi de interes pentru marile oraşe). Pe două pagini, în rubrica Omnisport, erau consemnate nişte evenimente din alte sporturi, apoi pe ultima pagină era Becali, sau ceva de genul.

Am pus ziarul la loc în raft pentru că nu prea mănânc peşte şi am deja destulă hârtie igienică acasă.