Un minut şi jumătate prin Braşov

Minutul ăsta şi jumătate poate fi ce vrei tu să fie, deopotrivă un mare căcat super pretenţios sau o simplitate alandala. Sau şi una şi alta, nu doar aia sau aia.

Iniţial am vrut doar să prind pe super încet cum trec maşinile pe asfaltul ud şi printre stropi, apoi am zis că dacă e să consum restul de 20% din bateria telefonului, măcar s-o fac cum trebuie.

Da, nuş, mă simt bine. Mi-a lipsit mult joaca asta experimentală cu camera şi apoi în studioul de editare.

Reclame

Mutăm monumente ca să ce?

„Tranşeea Morţii de la Bartolomeu” e un subiect destul de amplu şi interesant, chiar decisiv, îndrăznesc să afirm,  pentru Armata Română în Primul Război Mondial. O capitulare rapidă la porţile Braşovului şi încercuirea trupelor române înainte de a trece munţii ar fi putut însemna dezintegrarea tuturor ambiţiilor şi speranţelor, a ţării în sine.

Oricum, o poveste emoţionantă despre eroism, sacrificiu, erori, improvizaţii, tot tacâmul. Din păcate, în loc să avem în conştiinţa populară un spirit al lui ‘916, avem idei despre cum să pulverizăm şi ultimele rămăşiţe ale poveştii de lângă liniile ferate.

Monumentul de la Bartolomeu se află acum la intersecţia dintre strada Lungă şi Calea Făgăraşului, lîngă calea ferată. El ar urma să ajungă aproximativ un kilometru mai departe, spre capătul de linie RATBV de la Bartolomeu, pe o platformă amenajată la baza Dealului Şprenghi.

Restul articolului aici

Ce mă agasează la culme este că băieţii de la primărie caută să explice mutarea aceasta prin aniversarea centenarului şi nevoia de a reabilita monumentul amplasat acum pe locul celui mai sângeros moment al Bătăliei Braşovului.

Ideal ar fi să dezvolte nişte boaşe şi s-o spună p-aia dreaptă: „bă, vrem să facem un pasaj subteran în zonă şi monumentul ne cam împiedică”. Nuş, doar zic, dar dacă muţi monumentul doar ca să mai faci o bandă de circulaţie în loc de pasaj subteran, ca să nu se mai creeze cozi când trece trenul, înseamnă că-l muţi degeaba şi că eşti inapt.  Şi, binîneţeles, înainte să se apuce autorităţile de redesenat zona, să lase şi nişte arheologi să-şi bage nasul un pic prin ţărână, că cică soldaţii îngropaţi acolo n-ar fi fost mutaţi atunci când primăria a mai redesenat zona odată, în 1972.

Nu-s expert, deci nu ştiu dacă traficul actual la Bartolomeu poate fi redesenat fără a muta monumentul şi arborii care-l străjuiesc. Tot ce ştiu e că aş vrea să-mi explice asta specialiştii. Dar ăia care n-ar face foamea fără comisioanele de la bugetul local.

În ceea ce priveşte aspectul oraşului, observ nişte fixuri constante pe agenda primăriei – tunel dubios pe După Ziduri, distrugerea străzii Castanilor sub ideea creării unui scuipat de 250 de metri numit super pompoms „promenadă”, parcare subterană sub Parcul Central – şi absenţa oricăror referiri la fluidizarea traficului prin pasaje subterane în marile intersecţii, semafoare inteligente, treceri de pietoni care să urmeze trasee logice, mai mulţi arbori pe străzi şi în pieţele publice, modernizarea şi eficientizarea transportului în comun.

Gazeta Sporturilor chiar e hârtie pentru împachetat peştele şi chiar mai mult

Aparent e ceva conflict între GSP şi antrenorul Naţionalei României, Christoph Daum. Sau cel puţin asta înţeleg din tirada de aici a unui fost jurnalist al ziarului.

Dl. Daum a spus într-o conferinţă de presă că Gazeta Sporturilor este un ziar „bun să împachetezi peştele în el”, iar acest lucru l-a lovit direct în mândrie, suflet şi boaşe pe Daniel Nanu, fost jurnalist al cotidianului.

Nu pot să înţeleg de ce dl. Nanu s-a atacat aşa, dat fiind că Gazeta Sporturilor chiar e hârtie pentru împachetat peştele.

Luând din raft ediţia de miercuri a Gazetei Sporturilor în timp ce aşteptam la coadă în Carrefour, am văzut pe prima pagina, pe nenenorocita de primă pagină!!!, o poză mare din meciul Viitorul Constanţa – FC Voluntari încheiat 0-0.

Răsfoind mai departe ziarul, constat că 16 din cele 18 pagini sunt despre fotbal, predominant Liga 1 (mai nimic despre Ligile a 4-a şi a 3-a unde chiar se întâmplă lucruri interesante şi de interes pentru marile oraşe). Pe două pagini, în rubrica Omnisport, erau consemnate nişte evenimente din alte sporturi, apoi pe ultima pagină era Becali, sau ceva de genul.

Am pus ziarul la loc în raft pentru că nu prea mănânc peşte şi am deja destulă hârtie igienică acasă.

 

Cum mi-a stricat acustica de la Dramatic două posibile relaţii

Într-o ştire despre cum publicului braşovean îi trebuie servită cultură cu linguriţa, consilierul local Adrian Oprică menţionează şi „finalizarea lucrărilor de reparații de la sediile instituțiilor de cultură, care din acest an vor fi la cele mai bune standarde.”

Citind ştirea nu ştiu la ce fel de lucrări se referă concret, dar ştiu că relativ recent (vara lui 2014) s-au încheiat renovările la sala mare a Teatrului Dramatic din Braşov. Marea şmecherie era că s-a lucrat la îmbunătăţirea acusticii, iar TV-urile locale dădeau ştiri despre cât de mine s-aude într-o sală fără scaune. Beton.

Câteva Tinder swipe-uri mai târziu ajung cu o gagică la Festivalul de Dramaturgie Contemporană. Ea veselă că n-a mai fost la teatru de mult timp, eu mândru c-am fler şi încântat c-o să avem despre ce vorbi după.

După piesă ne uitam jenat unul la celălalt. Ştii meniul, semi-zâmbete şi garnitură de „da, a fost interesant, îhm”.

Am avut bilete puţin mai sus de rândul din mijloc. De când am văzut că actorii şi decorul par că sunt absorbiţi de o gaură neagră din spatele scenei şi jumătatea din faţă a scenei rămâne neutilizată din cauza configurării spaţiului mi-am zis că nu-i a bună. Şi gândul ăsta a fost cam singurul lucru pe care l-am auzit întreaga seară. De ce nu m-am ridicat să plec? Pentru că eram şocat, d-aia!

Peste un timp, revenit cât de cât din şoc, m-am decis să merg la o piesă jucată de ai noştri, Poveste de iarnă. Că poate data trecută a fo’ cum o fo’ fiindcă trupa era din alt oraş, că poate-s eu prost.

Chiar şi-aşa, am luat bilete un pic mai jos de rândul din mijloc că cine ştie, ştii?

Actorii s-au străduit să ducă mesajul lor cât mai limpede spre urechile publicului, însă a fost în zadar. Începusem să am flashback-uri şi mă gândeam cu oroare la discuţia cu ea de după. Mi-era foame şi mi-era frică.

Chiar şi după atâtea luni, am nopţi în care mai dorm cu veioaza aprinsă. Amintirea demonului înfometat şi frustrat auditiv în care se transformase femeia elegantă şi gingaşă de dinaintea spectacolului mă va urmări încă o perioadă.

Astfel, declaraţii de genul publicul brașovean este la nivelul la care trebuie educat” merită doar un NU ŢI-E RUŞINE SĂ VORBEŞTI AŞA, BĂ?!

Publicul braşovean trebuie educat să ce? Să vă ia la şuturi c-aţi investit bani buni într-o sală în care acustica e praf? Că aţi şicanat teatrul, opera şi că vă lăudaţi cu improvizaţia filarmonicii de parcă aţi făcut un Carnegie Hall?

Educaţi-ne, până nu ne educăm singuri.

Legea scrisă şi nescrisă

Într-o seară, la Modarom, apăsasesm butonul semaforului şi aşteptam să se facă verde. Deşi era doar ora 8 sau 9, pe bulevard nu cobora nici o maşină. Dar dacă eşti la 8-9 seara pe Strasse cu mâinile în buzunar, ce te face să crezi că tre’ să te grăbeşti şi să treci pe roşu?

Mă uitam la Tâmpa, mă uitam la Modarom, mă uit la biciclistul echipat de Turul Franţei care se opreşte lângă mine. Pune un picior jos, se uită-n stânga, îşi încleştează mâinile pe ghidon şi brusc dăm ochi în ochi.

-Ce-ai de gând să faci?, îl întreb în minte

-Orice este nevoie, îmi răspunde telepatic.

Şi ţup!

A pornit doi metri în susul bulevardului, pe lângă maşinile parcate, apoi a cotit finuţ stânga traversând mai pe trecere, mai pe lângă ea.

Nonşalant totul, ştii? Nu galopa, se bucura doar de peisaj.

În morţii ‘mă-tii de bulangiu!, a căzut ca plapuma bunicii după o zi de joacă în zăpadă peste dialogurile cetăţenilor aflaţi în aşteptare la trecere.

Rutierul şi-a întors capul şi mă căuta prin lentilele negre ale ochelarilor.

Da, tu, mă, prostule!, i-am venit în ajutor.

Nu-s nebun, ştiu că câcatul ăla e o raritate în lumea bicicliştilor. Dar câcaţii ăştia ies în evidenţă, ştii, şi lumea rămâne cu izul trecerii lor şi apoi când se întâlneşte cu alţi biciclişti primul instinct este unul defensiv. E prost de pute, sau nu e?