Generation War

Pe scurt, e despre perspectiva germană asupra celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu Operaţiunea Barbarossa şi terminând cu revederea în barul berlinez, după capitularea Germaniei.

Am citit destule critici pe lângă multele aprecieri aduse seriei (trei părţi de aproape o oră şi jumătate fiecare), cea mai notabilă fiind că personajele principale, cinci la număr, sunt o excepţie şi nu o normă a neamţului de rând la 1941. Ba, unele remarci erau şi furibunde, afirmând imposibilitatea existenţei unor asemenea relaţii. Adică, cum e posibil, dom’le, să tolereze în gaşca lor un evreu, pe Viktor?!? Ar fi trebuit, la vârsta lor, să fie toţi super îndoctrinaţi de fantasmagoriile naziste şi să se ţină departe de el. Vârsta lor… cel mai mare dintre ei este Wilhelm, 21 de ani la vremea petrecerii de rămas-bun, a făcut campania din Franţa şi e sublocotenent.. Frac-su, Friedhelm, are 18 ani, o arde intelectual şi pacifist, dar războiului nu-i pasă de asta. Greta, gagica lui Viktor (20), şi Charlotte au şi ele tot 20 de ani. Prima visează să devină artistă, iar Charlie e bucuroasă că a luat examenul de infirmieră şi va pleca şi ea pe front. Dar sunt prieteni din copilărie şi pentru ei asta contează cel mai mult, nu divagaţiile idelogice, pe care nu le luau atât de tare în serios. Şi oricum, partea ideologică mie mi s-a părut punctată deopotrivă subtil şi puternic în câteva ocazii – de la entuziasmul iniţial al lui Charlie, la motivele pentru care soldaţii şi-ar fi dat viaţa pentru Hitler şi, în final, la toată deznădejea şi minciuna care le-a împovărat sufletele. Ştii, pentru noi e al naibii de simplu acum s-o ardem intelectuali şi geo-politici când ştim deja faptele, personajele şi consecinţele. De asta înnebunesc când văd discuţii pe teme istorice care încep cu „n-ar fi trebuit să…”. În p#¤am ea, dacă ar fi avut şi ei (oamenii acelor vremuri) acces la „the bigger picture” n-ar fi, dar aşa au , şi chestia pe care o ador la seria asta este că te trece necenzurat prin vieţile tuturor celor cinci personaje fără să-ţi sugereze nimic, ci doar să te lase la final întrebându-te: eu ce-aş fi făcut? Aş fi făcut şi eu pactul cu dracu’, aş fi ucis cu sânge rece, aş fi trădat, aş mai fi avut puterea să sper?

Reprezintă personajele seriei o excepţie incredibilă? N-aş zice asta (nu vreau să cred asta?), poate o minoritate. În esenţă, e despre cum „războiul va scoate la iveală tot ce-i mai urât din noi”, vorba lui Friedhelm, şi despre cum gloanţele vor îngropa tot, idealuri, jurăminte, amintiri – scena în care cartuşele goale cad peste fotografia făcută la petrecerea de rămas-bun din Berlin este sublimă. Unsere Mütter, Unsere Väter – titlul în germană, este un film necesar atât pentru deglorificarea războiului, cât şi pentru înlăturarea etichetei „atenţie, monstru!” de pe tot ce avea buletin de Germania în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

P.S. Mamele Noastre, Taţii noştri este traducerea în română a titlului.

 

Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s