Egalitatea de gen

Oraşul este înzăpezit, iar dacă principalele străzi şi bulevarde ale oraşului stau cu asfaltul la bronzat pentru soarele amiezii, cu trotuarele situaţia e mai complexă şi are multe aspecte. E complexă prin faptul că a fost deszăpezită în aşa fel încât nu încape decât o singură persoană. Sau aşa a fost zăpada bătătorită – oameni călcând prin albul pufos, alţi oameni călcând în paşii primilor oameni şi tot aşa până când nouă, celor de acum, ne-a parvenit o fâşie largă de vreo 35-40 de centimetri pe care să putem păşi în condiţii decente. Dar nu vom putea ştii niciodată dacă această geneză se datorează unei lopeţi sau perseverenţei paşilor umani.

Unul din aspectele situaţiei este că la un moment dat va trebui să decizi cum împarţi acea fâşie de decenţă cu persoana care vine din sens opus. Şi cum a împărţi înseamnă a dărui, i-am dăruit unei bunicuţe toată aleea, în vreme ce eu mi-am văzut de drum prin troiene. La zece metri după revenirea din expediţia polară văd apropiindu-se o gagică. Observ că-i încălţată cu cizme, la rându-i îmi observă şenilele. Zic, bă, oricum mă dau la o parte, dar poate măcar o schiţa gestul că ar avea intenţia să facem aleea jumi-juma. Ha! Şi-a băgat nasul în telefon şi i-a dat gaz. Cum să zic, eu am 120 de kile iar ea, ochiometric, anticipez că cântărea undeva pe la 100-150 de grame. Pe o scară de la 1 la ştirile de la ora 5, posibila coliziunea ar fi deschis şi sport şi meteo, nu doar jurnalul obişnuit. De la asta şi până la intrarea în scenă a feministelor proaste şi a creării unei pagini de facebook despre cavalerismul care a murit şi alte bălării era doar o chestiune de timp. Aş fi ajuns un rezident al podului de la Dârste într-un timp record.

Dar a fost ok, mi-am scuturat din nou omuleţii de zăpadă de pe bocanci şi am revenit pe alee. După un timp, din sens invers se apropie un gagiu. O scurtă privire în ochi, o sclipire care să sigileze băieţia, amândoi cu un picior pe alee şi unul prin troiene şi a fost momentul în care norii de deasupra Tâmpei începeau să se împrăştie, lăsând cerul senin să răsfeţe muntele.

Apoi am dat peste nemernicul ăsta mic şi curios! Dar, pentru un ghem de blană meditând la muzica oraşului cuprins în alb trec bucuros prin munţi întregi de troiene.

"Care-i sensu' vieţii, frate? Adică, toţi oamenii ăştia, în maşinile lor, unde se duc de nu stau şi ei să se uite la atâta zăpadă, gen."
„Care-i sensu’ vieţii, frate? Adică, toţi oamenii ăştia, în maşinile lor, unde se duc, de nu stau şi ei să se uite la atâta zăpadă, gen? Nah, grasu’ ăla de mă pozează e fratele meu, el mă-nţelege”. 
Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s