Aplicaţia cu vin de la Lidl

În clipa în care am terminat de scris titlul acestei postări m-am gândit că el s-ar potrivi de minune unui tablou neo-renascentist, care descrie o orgie bahică. Dar asta-i doar mintea mea într-o zi post-ploioasă de vineri, în care număr orele rămase până la meci.

Am văzut pe Facebook reclama la winetunes, o aplicaţie făcută pentru Lidl, în care pui o melodie, cu upload sau link, şi ţi se recomandă pe ce vin e cel mai indicat să te îmbeţi. Din nu ştiu ce motiv, am căutat o recomandare pentru Rammstein. Astfel, după ce Adi Despot mi-a adus o chitară pe tavă, am aflat că un Chateau Haut Bazignan, din 2012, merge cel mai bine cu metalul. Heh, „fain!”, mi-am spus. Apoi românul din mine m-a convins: „caută să vezi ce-ţi dă pentru Nicolae Guţă”. Dacă Despot m-a întrebat „aţi comandat rock?”, puteam să rezist tentaţiei, mai ales că meciul e abia la 9 seara?

Am luat cu copy-paste o manea de-a lui Guţă. Mi-a apărut o tipă care se comportă ca şi cum ar avea ţâţele mari. „Meh”, mi-am zis. Mă aşteptam să mi se recomande un vin la bidon de 2 litri, turnat dintr-un butoi, dar, a naibii fatalitate, mi s-a sugerat acelaşi Chateau Haut Bazignan. Şi tot din 2012.

Bănuiesc că-i pe ideea aia, cum că nimeni nu ascultă manele, dar la o petrecere, după câteva pahare, parcă intră şi-o manea.

Hai Steagu’ !

Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s