Împreună suntem mai puternici | Studiu critic

Pentru că nu mă simt bine dacă nu-mi fac damblaua să enervez măcar o dată pe săptămâna pe cineva, azi iau în colimator noua reclamă de la Vodafone – „Împreună suntem mai puternici”.

Şi începutul e foarte fain. Muzică de pian (sunt fan) şi cineva alergând printr-un parc dimineaţa devreme. Soarele  se strecoară printre copaci. Intră apoi vocea Maestrului Victor Rebengiuc şi deja păru’ de pe tine stă în poziţie de drepţi. Acesta ne face să ne întrebăm dacă „suntem mulţi sau am rămas puţini?”. Pac, deja sunt curios. Mulţi la ce? Puţini? Tre’ să urmăresc mai departe. Nişte imagini dezolante cu traficul şi nişte cifre. Aflăm că suntem cu „două milioane mai puţini în ţara asta”. Sunt curios unde vrea să ajungă.

La secunda 23 vedem un chip într-o mulţime. Acel chip văzut de atâtea şi atâtea ori pe străzile patriei. Pare să se scuture de dezorientarea în care se află. Hopaaa, ce avem noi aici? La secunda 31 „chipul” refuză „to go with the flow”, aşa că se întoarce şi merge în sens opus. Nu fă ca turma. Nu trebuie să faci ca turma pentru că totul ţine, de fapt, doar de tine, să iei deciziile tale şi să meri fain frumos pe drumul tău. Mesaj bun, doar că am mai văzut faza şi în Clubbed to Death (click pentru a vedea ce şi cum) aşa că na, îmi pare rău dar nici un punct la capitolul originalitate.

Clipul mai continuă cu nişte trebi motivaţionale, foarte drăguţ conturate, punând accentul pe gesturile alea mici despre care toţi spunem că ne fac ziua mai faină. Gen un taximetrist de treabă, o masă în familie, un tip dedicat muncii sau pasiunii sale, din astea. Aproape c-aş fi trecut peste „împrumutul” de idee din debutul clipului dacă la final copywriter-ul nu-l punea pe Maestrul Rebengiuc să spună că „fie reuşim împreună, fie ne vom risipi încercând singuri”. Ok, mă bucur că şi cel care a scris textul e fan Al Pacino, dar io mă aştept la chestii care să-mi taie răsuflarea, chestii pe care nu le-am mai văzut, sau care măcar să nu fie atât de evident împrumutate din alte locuri. „Either we heal now, as a team, or we will die as individuals” – Al Pacino în filmul Any Given Sunday (de la 3:45 e dixtracţia).

Nţ, nţ, nţ…

Anunțuri

3 gânduri despre „Împreună suntem mai puternici | Studiu critic”

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s