Am fo’ profesor

Pentru o zi. De fapt, pentru o oră. Şi nici aia întreagă. Cincizeci de minute. Atât. Când o sunat clopoţelu’, am lăsat discuţia suspendată şi ne-am tirat cu toţii.

Nevasta unui prieten de-al meu e profă de română la Colegiul „Nicolae Titulescu”. În afară de română mai predă lit. universală şi un opţional obligatoriu de jurnalism. Io, fiind recunoscut ca posesorul celui mai bun blog de jurnalism sportiv dintre Tisa şi Prut, am fo’ invitat să ţin o prelegere unei clase de-a XI-a. Interesanţi copiii. Par example, am aflat că unul dintre tipi vrea să lucreze în advertising (io habar n-aveam de treaba asta în a XI-a), că o tipă vrea să fie fotograf, da’ momentan îşi exersează tehnica cu telefonu’ fiin’că n-are aparat propriu-zis, iar o altă tipă vrea să facă design interior şi are blog pe care scrie poezii. O gaşcă de liceeni mişto, aşa-i? La fel am considerat şi eu şi mă auto-felicit că am reuşit să nu adorm pe nimeni în cele 45 de minute (o repriză de fotbal).

După ce-am deschis ora cu nişte chestiuni filosofice, adică nişte hrană pentru suflet şi minte, le-am vorbit despre bloguri, care ar fi avantajele să ai un blog şi să te ţii de el, despre mutarea presei de pe print în online, le-am făcut nişte recomandări, un fel „bibloggrafie” cu niscaiva elemente locale care am considerat io că le-ar putea lărgi orizonturile. Şi le-am zis şi ceva despre organizarea de evenimente. Adică, s-avem parol, din moment ce mi-s event-managerul celui mare eveniment sportiv caritabil din urbe, înseamnă că ştiu să zic ceva despre organizare şi din astea. Nu m-am înfipt în unele subiecte atât de adânc pe cât, poate, ar fi trebuit, da’ io zic că le-am stârnit aşa un oarecare interes. În concluziune, mi-a plăcut de ei, au fost receptivi şi cred că mai merg pe acolo să mai spăl creierele şi altor clase.

Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s