TOP 4 filme despre fotbal

Nu e vorba în articolul de faţă despre mizerii gen Goal în care se face apologia fotbalistului modern, mânat de bani şi faimă, căruia gloria obţinută în dreptunghiul verde şi respectul tribunei nu îi sunt suficiente. Nu. E despre Fotbalişti adevăraţi dar şi despre Suporteri, despărţiţi pe linie istorică de zeci de decenii, dar legaţi de pasiunea pe care doar frumosul joc o poate naşte. Titlul articolului e „top 4”, dar de fapt nu e nici o ordine, ci doar prezentarea a patru filme care, în opinia mea, vorbesc cel mai bine despre acest joc.

Das Wunder von Bern
Oamenii Deutschland-ului anului 1954 încă se recuperează după traumele celui de-al Doilea Război Mondial. Tinerii sunt implicaţi în politici, afacerile cu ţigări înfloresc, ni se spune în începutul trailer-ului filmului „Das Wunder von Ber” (Minunea de la Berna).

O altă chestie ce o mai făceau nemţii lui ’54 era să se pregătească pentru Cupa Mondială din Elveţia, acolo unde Naţionala de fotbal a Germaniei Federale merge cu destul de puţine şanse de face ceva notabil. Linşaţi cu 8-3 de către una din cele mai bune echipe din istoria fotbalului, Ungaria lui Kocis, Puşkaş sau Hidegutki, nemţii îşi revin uşor-uşor pentru a afla că o întreagă naţiune stă lipită de aparatele radio pentru cunoaşterea deznodământului… finalei Cupei Mondiale în care ei, băieţii fără nici o şansă, înfruntă din nou Ungaria. După primele opt minute din finală, e 2-0 pentru Ungaria iar apoi… ei bine, nu degeabă se numeşte filmul „das wunder von Bern”.

Din punct de vedere cinematografic, filmul are o imagine foarte bună iar scenele de fotbal sunt filmate magistral, scena golului prin care Manschaft obţine titlul mondial fiind, din punctul meu de vedere, o capodoperă. Ok, dincolo de aspectele fotbalistice, filmul spune şi povestea unei familii. Capul familiei se întoarce din prizonieratul sovietic şi încearcă să se adapteze la viaţa pe timp de pace iar fiul cel mic al familiei e prieten bun cu una din vedetele Naţionalei germane, Helmut Rahn. Voila conflictul şi mai multe nu vă zic. Băi, e un film despre cum o naţiune a renăscut prin puterea sportului, aşa că vedeţi filmul, se merită.
The Game of Their Lives
„Do you know why soccer is the world’s greatest sport? Because all you need is a ball and an open space”. Singurul film despre fotbal care le-a ieşit americanilor. Hei, nu-i putem blama, ei le au cu filmele pline de explozii, glorie americană pe front, fotbal american, hochei, baschet şi baseball. Dar acest film, The Game of Their Lives, arată că dacă se încordează puţin, americanii pot face un film reuşit având ca subiect fotbalul.
Trecând peste faptul că nici acest film nu este lipsit de grandomania specifică punerii pe peliculă a momentelor de vârf ale USA-ului, filmul zice povestea participării nord-americanilor la Cupa Mondială din 1950, din Brazilia, din perspectiva singurului jurnalist sportiv american care a însoţit echipa în America de Sud. De la procesul de selecţie a lotului care va reprezenta Statele Unite în Brazilia şi până la victoria E-PO-CA-LĂ cu Anglia, totul este prezentat într-o lumină cât se poate de boemă. Ca şi în cazul filmului menţionat anterior, şi aici reproducerea echipamentelor de epocă (tricouri, ghete) şi a mingiei de piele maro cu cusătură ne oferă o viziune modernă (şi color), a unui fotbal ascultat la radio şi văzut în fotografii alb-negru prin ziare.
P.S. fetelor, în rolul portarului echipei SUA este Gerard Butler.
The Damned United
Dacă în precedentele două filme fotbalul e în rolul principal, în pelicula The Damned United, Michael Sheen îl interpretează pe legendarul manager britanic, Brian Clough, într-o manieră magistrală.
Duelul Clough-Don Revie face opera acestui film. De la ridicarea spre glorie a celor de la Derby County spre căderea în abis în timpul celor 44 de zile ca manager la Leeds United (post preluat de la Revie, plecat la Naţionala Albionului), clubul în vogă în Anglia acelor ani, Brian Clough trece prin toate aceste experienţe într-un mod unic, care a făcut din el un personaj memorabil sau, cum spun englezii, cel mai mare antrenor care nu a antrenat vreodată Anglia. Cum spuneam, în filmul ăsta e mai mult vorba despre jocul actoricesc şi, credeţi-mă, Sheen o să vă uimească, scenele de fotbal, constituite din fragmente scurte dar intense fiind o completare a trairilor emoţionale ale personajului principal.
Romeo and Juliet Get Married (O Casamento de Romeu & Julieta)
Celebra poveste de dragoste scrisă de Shakespeare a cunoscut în 2005 o punere în scenă mai puţin obişnuită. Cei doi tineri amorezaţi trăiesc în Sao Paolo. Romeo şi familia sa sunt fani Corinthians. Julieta şi ai ei susţin Palmeiras, taică-su ajungând să fie chiar membru în cadrul clubului.
Dar, la naiba, ei doi se iubesc şi au reuşit să treacă peste diferenţa privind echipa favorită, însă eludarea familiei în privinţa acestei chestiuni se dovedeşte o treabă dificilă, evident. Cum ne zice şi trailer-ul, o minciună duce spre altă minciună, apoi spre alta mai mare şi tot aşa. Nu avem scene de fotbal ci trăiri ale fanilor. Într-o ţară ca Brazilia, unde fotbalul e la rang de religie naţională, a avea un socru fan al echipei care, din punct de vedere istoric, este rivala ta de moarte, este o chestie problematică fără doar şi poate. Nu e o poveste siropoasă, e o comedie despre dragoste şi fotbal, sau cum se îmbină cele două, aşa că în mod cert şi domnii vor fi găsiţi zâmbind la finalul acestui film.
Anunțuri

9 gânduri despre „TOP 4 filme despre fotbal”

  1. am vazut "Damn United". foarte bun, intr-adevar. mi-ai starnit curiozitatea si in privinta primului si ultimului film recomand.apropo, am in laptop filmul "The game of their lives". problema e ca nu am gasit nicio subtitrare. daca ai gasit vreuna, fa, te rog, o fapta buna si zi-mi de unde o pot descarca. mersi!

  2. @Ovidiu Eftimie. Sincer să fiu, am uitat de Victory. Îi cunosc povestea și da, chiar e din categoria care merită văzut. Mi-ai adus aminte și de un alt film "în ton" cu Victory: remake-ul britanic la The Mean Machine, tot aşa cu deţinuţi vs gărzi. O să le fac o prezentare specială.@Robbie: În mod cert o să-ți placă Das Wunder von Bern. Cât despre filmul cu americanii, eu l-am văzut pe HBO. Sper ca linkul lui Bamse să-ți fie de folos.

  3. @Bamse: din pacate, subtitrarea e in poloneza. mai mult, nici nu o pot descarca din cauza ca da eroare. mersi mult, oricum. o sa mai rascolesc internetul in cautarea unei subtitrari bune.apropo, va recomand si filmul "Cass" – tot bazat pe fapte reale.

  4. Trebuie sa fie ascuns undeva pe torrente. Eu l-am vazut pe HBO la inceputul anilor 2000, imi marcase copilaria. Recent, acum o luna sau doua, am apucat sa revad finalul filmului, tot pe HBO.

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s