La ţară: la pas prin "Făltişeni" | Ep. 3

Titlul e pentru a-i face pe plac tovarăşului Mitel care e mândru că locuieşte în zona Onyx din Braşov. Adică „la oraş”, cum deseori se recomandă, el nefiind „un ţăran”din Noua ca mine.

De la orele dimineţii am fost „în târg”. Aşe i se spune zonei urbane a Fălticenilor, „în târg”, pentru că Fălticeniul asta a fost la origini şi, mai mult sau mai puţin, cam asta e şi acum: târg. Şi a plouat în târg dar asta nu m-a descurajat deloc. Poze cu soare au toţi amatorii, măcar acuma-i şansa mea să par cel puţin semi-pro.

După ce am constatat cu stupoare că băncile şi muzeele îs închise fiindcă ieri au fost Rusaliile, m-am văzut handicapat de posibilitatea colectării premiului „dă 500 dă lei” de la Cava d’Oro şi de şansa culturalizării pe plaiuri fălticenene. Ce e de făcut? Luăm de băut, luăm de băut, luăm de băut! După două beri, una blondă alta brunetă, date gata până-n ora 11, m-am simţit capabil să dansez în ploaie cu aparatul foto. Nu înainte însă de a descoperi că hala centrală a pieţii din Fălticeni datează din 1897. Bă, Mitele, Noua era o respectată staţiune la vremea aia, pe când Onyx-ul tău nici nu era pe hartă.


După ce-am dat gata şi nişte mici eram cu adevărat gata de acţiune.

Prima oprire: Piaţa Nada Florilor (Nada Florilor Square pentru hipsteri)

 Panoramă cu Piaţa Nada Florilor. Abia mă deprind cu „panoramarea” asta aşa că luaţi-mă uşor.
Principalele atracţii din Piaţă sunt biserica aflată în construcţie încă de când aveam eu 6 ani (extremitatea dreaptă a panoramei), o „chestie” care arată cât e ora locală şi, din câte mi-am dat eu seama, ora pe alte meridiane. Piesa de rezistenţă este însă monumentul dedicat eroilor din Al Doilea Război Mondial. Şi din Primul Război Mondial. Şi din Războiul de Independenţă. Sincer, habar n-aveam că un oraş atât de mic a dat atâtea vieţi pentru Independenţa şi Reîntregirea României. Cinste fălticenenilor ! 
 Asta-i faţada monumentului, ca să zic aşa. Două tunuri anti-tanc şi un porumbel veghează. Pe „verso” sunt trecuţi fii oraşului căzuţi în cele trei războaie.
 Ceasul
Următoarea oprire: Faleza
 Aflată în imediata apropiere a Pieţei Nada Florilor, Faleza nu e chiar faleză ci o pietonală în genul Republicii de la noi. I se spune Faleză, cred, datorită iazului de la marginea oraşului. În fine. 
Pe Faleză se găsesc magazine, restaurante şi nişte instituţii ale statului printre care şi Primăria Fălticeni. E destul de pitorească zona însă de evitat restaurantul-casino Royal. Nu ştiu cum mă-sa am nimerit acolo, dar, constrâns de împrejurări, m-am văzut nevoit să-mi beau berea de la 8.45 acolo. Chelneriţa era o posibilă fată faină dacă ar fi zâmbit măcar o dată pe tot parcursul şederii. De zâmbete au avut parte doar micro-interlopii locali care-şi serveau cafeaua. Probabil ei erau clienţi vechi şi de aia lor le zâmbea iar pe mine mă trata cu scepticism. Sau să fi fost scepticismul generat de faptu’ că la 8.45 beam bere şi nu cafea. Istoria mă va judeca!
Intrarea pe Faleză dinspre Piaţa Nada Florilor. Galben-Negru !!!
„Punks not dead” (Puşlamalele n-or murit, pentru cei nefamiliarizaţi cu engleza) pe Faleza din Fălticeni.
Clădirea Primăriei din Fălticeni, aflată cam pe la mijlocul Falezei.
Câteva din clădirile cu arhitectură interesantă de pe Faleză, partea stângă dacă mergi dinspre Nada Florilor. E o combinaţie de stil austriac şi românesc. Cică din Bucovina ar face parte judeţul Suceva, cu excepţia oraşului Fălticeni. Aşa că eium blondei de la turism cu pancarta ei de la intrarea în Fălticeni: „Bine aţi venit în Bucovina!”. This is MOLDOVA !
Pe partea dreaptă a Falezei se află Primăria (foto-dreapta), alte clădiri şi, în centru, un monument închinat celor căzuţi la 1877-1878.

 Rătăcirea
În celălalt capăt al Falezei se află Piaţa Sadoveanu, iar o statuie a scriitorului Mihail Sadoveanu veghează mersul turiştilor, al cetăţenilor şi maşinilor. De aici am ţinut direcţia drept în faţă prilej pentru a remarca un contrast uluitor între ce-a fost cândva şi ce e acuma.

Cândva nu erau blocuri. Se stătea la casă, curţile erau imense, numai bune pentru boierii cu caleaşcă la… poartă. Urbanizarea de după ’48 a adus şi aici omniprezentele blocuri iar, printre ele, rătăcite, se mai găsesc câteva „reminiscenţe” de altă dată. Precum în fotografia de mai jos.
Pe vremea când în bijuteria asta se ţineau baluri cu domni la patru ace şi cucoane dichisite, precum în Noua, Onyx-ul lui Mitel era încă loc de păşunat.
Iar acum, dragii moşului, evident că m-am rătăcit. Când o ţii drept înainte cu speranţa că la un moment dat dai de-o stradă care să ducă înapoi spre centru trebuie să ai în minte următoarele:
1. Există posibilitatea să nu dai peste acea stradă pentru că ea nu există.
2. Dacă strada nu există dar tu continui să mergi drept înainte înseamnă că eşti un „explorator”.
3. Orice explorator are nevoie de o rută de întoarcere. S-ar putea să fie aceeaşi pe care ai venit. Nu oricine e Columb să-şi permită să creadă toată viaţa că a ajuns în India când, de fapt, el a ajuns în America.
În cazu’ meu, cred că mai aveam „oleacă” şi ajungem din Moldova în Bucovina.
„Io-te al naibii turist… Niciodată n-a ajuns vreunu’ atât de departe…”
Revenind pe traseu: La Stadion
Ca un iubitor al fotbalului ce sunt, n-aveam cum să ratez o vizită la fosta casă a legendarei Foresta Fălticeni, ulterior Suceava. Stadionul se cheamă, evident, „Nada Florilor” (am înţeles că Sadoveanu, care a scris ceva intitulat „Nada Florilor – amintirile unui pescar cu undiţă” – trăiască Wikipedia – a trăit în perioada Primului Război Mondial la Fălticeni, şi de aici afinitatea Fălticenilor pentru monsieur Sadoveanu).
La porţile acestui stadion am avut cel mai mişto prim sărut care nu s-a întâmplat. Porţile alea au fost dărâmate pentru a construi o sală de sport, dar amintirea primăverii lui 2007 a rămas. Cică ea s-a măritat între timp. The end.
Aici a învăţat Foresta să bată mingea pentru ca mai apoi să le rupă fâşu’ dinamoviştilor printr-un apoteotic 5-4, în toamna lui 2000, chiar în ograda bucureştenilor. Era 4-0 pentru Dinamo în minutul 65 sau ceva de genu’. 
Încheire traseu: podul, iazul, dealul
Din târg, ca să ajung înapoi la ţară, trebuie să trec podul peste iaz şi apoi să urc un deal mare.
Bătea destul de tare vântul, chiar cu un şuierat sinistru pe alocuri, însă gândul la ţuica de acasă şi acela că tre’ să scriu o scrisoare m-au ajutat să depăşesc momentul dificil. A, şi nu ştiu de ce, dar tot fredonam „It’s a long way to the top”. Probabil era un fel de autoîmbărbătare pentru dealul ce mă aştepta.
Da, frate, lebede ! Şi astea-s doar o parte din cârdu’ de vreo 20. 
Fălticeni sky-line, aşa cum se vede de pe calea Pleşeşti Gane.
Mâine sper să ajung şi pe la muzee. Cică e aici un Muzeu al Apelor tare fain. Mi-a venit ţuica. Cius!
Anunțuri

6 gânduri despre „La ţară: la pas prin "Făltişeni" | Ep. 3”

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s