Asumarea trecutului

Tocmai am văzut un documentar despre Procesul de la Nurenberg. Nu despre film vreau să vă povestesc ci despre nişte lucruri pe care majoritatea românilor nu le vor înţelege niciodată prea curând. Vorbesc aici despre asumarea trecutului.

După toast-ul ţinut de Vişinki, în care spera ca cei din boxa acuzaţilor să aibe un drum uşor din sala tribunalului la cimitir, Germania a renăscut pas cu pas. Oră cu oră, zi cu zi, nemţii au învăţat să se împace cu trecutul odios l-a care au fost părtaşi şi să demonstreze lumii întregi că, dacă nu Germania, măcar nu toţi germanii au fost precum liderul lor. Nu a trecut foarte mult timp până când trecutul grotesc a trecut de altă partă a baricadei. O baricadă construită chiar de ei.

Avem acum România. O ţară trecută prin 45 de ani de comunism. La 20 de ani de la „căderea” comunismului, suntem în imposibilitatea de a ne accepta trecutul, de a ni-l asuma, mai bine zis, cu tot ceea ce a însemnat el, atât părţile bun cât, mai ales părţile negative, şi de a merge mai departe. De a construi o altă Românie. Nu! Spulberarea entuziasmului post-decembrist a adus cu sine, într-un fel, colaspul definitv al unei generaţii. S-a sperat că putem reconstrui într-o primăvară cât au făcut alţii într-un deceniu. Poate şi mai mult. Am depus „armele” şi din acel moment a fost „fiecare pentru el”. România a picat undeva în planul secundar. Nimeni, de fapt, nu a putut înţelege că a-i fi lui bine în primul rând, reprezintă şi un pas înainte pentru ţara lui. De ce evident că cei mai mulţi nu au înţeles acest lucru? E simplu: priviţi ţara! Priviţi oamenii ei. Veţi vedea oameni dispuşi să se mulţumească cu puţin. Practic o reîntoarcere la „cei 45 de ani”, doar că acum graniţele sunt deschise pentru toată lumea. Refugierea în „ce-a fost odată” e opţiunea cea mai la îndemână oricui se vede în impas. Practic, vrem să fugim de cine suntem noi acum. Ne este ruşine că am eşuat într-o primăvară în ’90. Şi fugim de această ruşine unde vedem cu ochii. În America. În Spania. În Italia; Australia sau Canada. Fugim în propriul trecut în care am păstrat doar ce ne-a plăcut.

Imaginaţi-vă, ce-ar fi dacă pentru o clipă am stat pe loc şi ne-am privi în ochi?

Anunțuri

Un gând despre „Asumarea trecutului”

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s