Roman Holiday

Între 12 și 28 august fost-am în Roma să-mi văd nepoțelul ce a venit pe lume pe 6 august, în ajunul meciului cu Steaua.


1. Am călătorit cu autocarul. Atlassib mai exact. Se pare că am fost atât de ghinionist ca atât la dus cât și la întors să nimersc șoferi care mergeau pe autostradă ca „şaptişpele” la ora de vârf. Exagerez, desigur, dar tocmai pentru a vă face o idee.

 Asta e de la întoarcere. Undeva prin România. Altfel, au fost porțiuni pe care s-au circulat bine și chiar am fost surprins că-i dă pedală mai ceva ca pe autostradă.

2. Înainte să plec din Braşov, în autogara Bartolomeu, un căţel vagabond îmi rodea şiretele şi se dădea şi la pantalonii mei. L-am mituit cu un sandwich.

Își găsise alt partener de joacă

3. Pe autostradă e plictisitor. Muzica a fost de căcat. Atât etno că m-am surmenat. Şi când n-a fost etno, au fost manele. Noroc că la întoarcere a lăsat radioul mai mult deschis.

4. În Roma e plin de graffiti-uri. Şi nu doar la periferie sau în locurile ferite de ochii carabinierilor. Chiar vizavi de Colosseum era o operă. Sunt chiar mişto, sincer. Total diferit faţă de măzgăliturile numite tag-uri ce sunt pe la noi. Nu duc nici ei lipsă de ele.

Întorceam privirea la stânga şi vedeam Colosseum-ul
Printre sutele de tag-uri, se distingea mesajul în memoria ultrasului Lazial, Gabriele Sandri, ucis acum câţiva ani „involuntar” de poliţia italiană. Erau foarte multe mesaje de genul acesta în special în zona de Nord a Romei.

5. E foarte multă dragoste în Roma. „Ti Amo” în foarte multe locuri, declaraţii de dragoste, iar chiar lângă Piaţa Poporului (Piazza del Popolo), era un fel de profeţie amoroasă.

În Villa Borghese dragostea se cam lăsa aşteptată.
Sau nu…

6. Romanii au mai multe scutere decât au conturi pe Facebook. La mare luptă pentru supremaţia locomotoare se află tot felul de maşinuţe ce nu depăşesc 1,70 lungime. Treapta a treia e împărţită de motocicletele de viteză (în special Ducatti) şi cele „roackere”.

7. În Villa Borghese am dat de Piaţa Bucureşti (Piazza Bucarest). Pentru cei corigenţi la geografie era specificat că Bucarest-ul e capitala României.

Obeliscul cu elemente egiptene (destul de multe referiri egiptene prin Roma) din Piaţa Bucureşti

8. Tot în Villa Borghese se află şi grădina zoologică. Ei îi zic Bioparc. Nu ştiu dacă biletul e doişpre euro jumate din cauza numelui, a locaţiei, sau pentru ceea ce vezi de banii ăştia. Tind să cred că pentru toate trei.

Intrare de grădină zoologică

9. Fără harta cumpărata de la un magazin din autogară aş fi ajuns cu siguranţă la RAI Uno (sau Due) ca persoană dispărută.

10. Pentru a-mi lua o apă minerală din aceeaşi autogară a fost nevoie de trei persoane pentru a stabili ce înseamnă cu adevărat apă minereală. „Gazzo or non gazzo?” ;”Gazzo?” ; „How do you say in English… gazzo non gazzo?” ; „I don’t know… with blu, blu, blu?” ; „Yes, yes, I want it with blu-blu-blu!”.

11. La italieni sportul e parte din cultura lor. Foro Italico, unde se află bazinele olimpice, Stadio „Olimpico”, stadionul de atletism şi alte facilităţi stă mărturie. Mozaicurile din piaţeta din faţa lui Olimpico reprezentau diverse scene din sport. Şi din fotbal, evident. „Del Marmi”, stadionul de atletism, avea un aer antic fiind străjuit de statui reprezentând tot felul de sporturi. Fotbal, normal. Alte statui reprezentau gărzi romane, îngeri, lupte greco-romane şi un fel de zeiţă supremă a sportului cocoţată undeva pe un deal.

12. Toate podurile Tibrului au un nume. Şi nu cum e la noi podul „De la Dârste” sau „De la Bartolomeu”. Ponte Milvio, Risorgimento sau Regina Margheritta. Totuşi, am întâlnit şi la ei apanajul „De la”. Podul de lângă Castelul Sant Angelo se numeşte… „Ponte di Sant Angelo”. Sau ceva de genu’.

Acesta e Risorgimento. Am impresia că îi mai zice și al Îndrăgostiților. Câteva „buticuri” comercializează lacăte şi, zice legenda, de-ţi scrii numele tău şi al persoanei iubite pe un lacăt din ăla şi îl prinzi pe acolo pe undeva, dragostea voastră va fi pentru eternitate.

Pentru a fi siguri că dragostea lor nu va fi „reciclată”, un cuplu şi-a agăţat eternitatea undeva sus pe felinarul ăsta.
Ponte Generale Matteoti
Iată şi Ponte Sant Angelo, fieful unei nunţi asiatice.

13. Şi italienii au o Casă a Poporului. Cu mici diferenţe. E mult mai mică, mai albă, mai veche şi, cu tot patriotismul o spun, a lor e mai faină. Il Vittorino se cheamă, în cinstea părintelui Italiei, regele Vittorio Emanuelle. O statuie gigantică cu el tronează în faţa impunătorului palat, iar mormântul său se află la Pantheon. Mormântul de la Il Vittorino păzit de cei doi militari şi flacăra ce arde permanent sunt acolo pentru ostaşul necunoscut.

Piazza Venezia, aşa cum se vede ea de pe treptele palatului
  Forul lui Traian şi Il Vittorino. Nu, asta nu e Columna lui Traian.

14. Intrarea la Museo de Risorgimento este moca. Dar ce vezi acolo te lasă gură casă. Practic întregul muzeu se axează pe istoria unificării şi formării Italiei moderne. Piese de artilerie, steaguri, portrete, picturi, sculpturi (din care cea înfăţişând o ofensivă e cea mai impunătoare), ziare de epocă marcând momentul unifăcării, evantaie comemorative etc.

15. Il Vittorino se află în Piazza Venezia, chiar în capătul Via dei Fori Imperiali. În spatele palatului e un lift ce te duce sus în ceruri între cele două cvadrige romane. De acolo poţi vedea Roma exact aşa cum scria şi pe pliantul de la ghişeu: „d’all cielo”. Adică din cer, neică.

Vedere din cer spre Palatin, Colloseum şi Via Dei Fori Imperiali
Roma de sus. Via del Corso în centru şi în colţul din dreapta sus Galeria Borghese. E şi stadionul undeva în stânga
Din cer, ce v-am zis?
Cvadrigă romană. Una din cele două care parcă apără Il Vittorino

16. Că tot spusei de Via dei Fori Imperiali. În ziua când am fost eu strada era pietonală pentru că era nu ştiu ce sărbătoare foarte importantă. Mă simţeam ca în filmul Gladiator mergând pe acolo şi privind din când în când îs spate către Colosseum.

Zona Zero
Evoluţia Imperiului Roman. În prima imagine Roma e un punct alb, în ultima, cu alb, e apogeul Imperiului.
„Puţin” diferit faţă de Gladiator

17. Gagicile asiatice sunt enervante. Multe din ele practic nişte piţi ale orientului îndepărtat. Australiencele umblă cam bete şi sunt guralive. Americancele sunt cam timide şi mereu le vedeam în grupuri de trei. Românii îi recunoşteam după înfăţişare. Unii, prin comportamentul lor decent, au reuşit să-mi înşele vigilenţa, ceilalţi însă îi gineam după mers, tatuaj, felul în care priveau diverse lucruri mestâcându-şi guma cu gura căscată şi scărpinându-se la „mititel”.

18. Audrey Hepburn e peste tot în Roma, numai că mie mi-a luat ceva până s-o găsesc. Pe o stradă erau înşirate tarabe cu fel şi fel de chestii printre care şi afişe din filme sau concerte. Căutam ceva cu Audrey Hepburn drept cadou dar nu prea găseam. Salvarea mi-a venit de la o italiancă drăguţă, plinuţă şi foarte de treabă care a fugea către mine strigând: „signore, signore! Odri Epburn! Odri Epburn!”

19. La italieni e o chestie numită „Gelateria”. E un fel de cofetărie numai că doar cu îngheţată. Am reuşit să dobor recordul mondial şi olimpic la scăpat îngheţată pe cămaşă. Cornetul era foarte mic, cupele foarte mari. Enorme!

„Gelaterie” din zona Cassia unde aveam cartierul general.

20. Pe Via dei Due Macelli colţ cu Via Capo di Case s-au întâmplat două lucruri. Un cuplu de americani sau suedezi împreună cu o altă tipă încercau să prindă o pasăre albă scăpată de undeva. Portretul robot al evadatului îl arăta pe acesta ca fiind peruş sau canar al cărui sistem aeronautic era avariat. După ce a fentat moartea fentând în ultima clipă o maşina de la semafor, suspectul a fost mobilizat şi pus într-o cutie. Cea de-a doua chestie e că eu am reuşit să mănânc prima îngheţată fără să-mi pătez cămaşa. Doar o picătură mică a căzut pe pantaloni.

21. Roma nu se compară cu Braşovul. Pentru că Braşovul îţi poate oferi ceva ce Roma nu poate: Intimitate.

22. Fontana di Trevi n-am putut s-o admir în toată splendoarea ei tocmai din lipsa acestei intimităţi. Şi, ca răzbunare, din cei peste 1000 de gură-cască din jurul ei, am fost singurul ce nu a aruncat un bănuţ pe spate în apele fântânii. Cu toate astea, o să revin la Roma numai de-al naibii.

23. În fiecare seară ieşeam la plimbare cu câinele lui frate-miu, Dingo. Îi ziceam Didi. Odată s-a căcat exact în faţa unei intrări în apartamente şi a trebuit să facem „a quick getaway” pentru că n-aveam pungă de plastic la mine şi nici bani să plătesc o amendă de câteva sute de euro.

 Ăsta e Didi cu „partenerul” său de joacă.

24. Una din marile realizări ale vieţii mele o reprezintă faptul că am reuşit să-mi adorm nepotul. Plângea pentru că ţâţa lu’ mă-sa se lăsa aşteptată aşa că graţie unui beat-box adaptat special pentru copii de până în 3 săptămâni am reuşit să faca ţâţa mamei uitată. Data viitoare se prinsese de figură aşa că a trebuit să-i cânt „Que sera sera” până era să adormim amândoi.
 Deşi sunt afon, cel mic părea să aprecieze „virtuţile” mele muzicale.

25. Totuşi, am reuşit să găsesc intimitatea aia de care poneam câteva puncte mai sus. Era în străduţele pe care turiştii nu zăboveau prea mult. Cel mai mult mi-a plăcut pe Via Margutta şi liniştea din Cassia, chiar dacă era destul de departe de zona turistică.

26. Trăsurile din Piazza di Spagna lăsau impresia că sunt înghiţie de valurile de turişti. Nechezatul calului pe post de claxon rezolva problema însă.

În faţa Basilicii „Trinita dei Monti” puteai să-ţi faci portretul, caricatura sau să cumperi un tablou

27. Uitai să menţionez câteva lucruri în debut. Am mâncat un gulaş fenomenal la unguri. Înainte de a mă încălzi gulaşul, m-a topit cu chelneriţa cu un „tăşic” şi o privire la care tot ce am putut spune a fost: „vorbiţi şi româneşte?”. Necaz mare la dus a fost o piţi în etate ce vorbea cu iubiţelul din Cizmă pe o italiană asezonată cu niţel accent moldovenesc şi un pic de „bă!” atunci când aria de acoperire juca feste.

28. Nu există trolee în Roma. Doar tramvaie, autobuze şi metrou. Iar şoferii de autobuz conduc în stilul temerarilor de la Paris-Dakar. CA CĂlător simţi asta şi mai bine atunci când iau în plin denivelările din asfaltul nu foarte grozav pe alocuri. Altfel, pentru a coborî într-o staţie, e musai să apeşi un butunoş, că de nu te dai jos la următoarea sau când în sfârşit se nimereşte o staţie la care cineva vrea să urce.

29. Că tot suntem la capitolul trannsport în comun. Un bilet costă un euro şi e valabil 75 de minute pe autobuz şi tramvai plus o călătoie cu metroul. Alooo, domnii de la Braşov, se aude?

30. SPQR (Senatus Populusque Romanus – Senatul şi Poporul Roman), un fel de deviză de pe vremea Republicii Romane (adică acum foarte multe secole) se vede la tot pasul în Roma- Nu e staţie de autobuz, gură de metrou sau panou informativ deasupra căruia să nu fie scris SPQR. Acum test de cultură generală: în câte locuri din Braşov aţi văzut scris „Deo vindici Patriae”?

31. Vizita mea pe Stadio Olimpico a fost posibilă graţie unei convenţii a martorilor lui Iehova. Văzând foarte multă lume la costum îndreptându-se spre stadion şi auzind muzică răsunând dinăuntru, am presupus că e un concert de operă. Şi deşi eram în trei sferturi şi cămaşă (măcar aveam cămaşă), mi-am zis să trag ochiul. Am văzut o biblie, am văzut „Geova”, am văzut mai mult biblii. M-am prins că sunt intrus. Cu toate astea, un tip foarte de treabă îmi explică ce şi cum e treaba acolo şi, în loc să-mi dea un pliant cu 10 motive de ce e mai mişto religia lor, m-a invitat să mă plimb în voie şi să fac câte poze vreau. Mi-a mai zis că dacă am nevoie de ceva să-i spun lui. Mi-am luat însă sandwich-ul şi apa de care aveam atât nevoie din banii mei din afara stadionului.

 Peluza Sud a Stadionului „Olimpico” era plină

32. La Zoo Roma, Bioparcul de doişpe euro jumate, am văzut pui de maimuţă. Am văzut două maimuţe cum s-au pus pe reprodus chiar în faţa mea. Am văzut dinastia lui King Julien. La tigrii m-am cam speriat un pic. Nu era vreun gard de protecţie sau plexiglas ci doar un şanţ.

 Ave Caesar!
O chestie de educaţie. În afară de a lăsa ţigara jos ţi se mai zicea „no flash”. Adică nu fă poze cu bliţ.
Mama casnică, tatăl obosit după o zi grea de lucru.
Păuniţa şi puiu el zburdă liberi prin parcul zoologic. Chiar m-am amuzat că în zona numită „Ferma”, găinile sunt „încarcerate”.
Un fel de „Odri Epburn” a păsărilor

 Zona tigrilor
Eye of the tiger. Aşa că am tulit-o.
I like to move it, move it
Arca lui Noe. Loc de joacă pentru copii în timp ce părinţii „do it like they to on the Discovery Channel”
Una din zonele cele mai spectaculoase ale întregului complex. „Păsările mari” şi „Retiliano”
O sală imensă ce simula jungla. Cu păsări tropicale zburând în voie şi cu crocodili ce aşteptau paşi greşiţi din partea vizitatorilor.
La nivelul următor erau prezentate reptile din diverse zone ale Terrei.

33. Într-o piaţă am lăsat un artist să-mi facă portretul. De fapt să mă caricaturizeze. A durat cam 10 minute. Un euro la minut ar veni.

34. Lângă Piaţa Poporului e un muzeu dedicat lui Leonardo da Vinci. Ce e special la acest muzeu e faptul că vizitatorii pot interacţiona cu invenţiile lui Leo. Sunt replici, bineînţeles. Am încercat să testez elicopterul dar n-am găsit pedalele, iar la aparatul de respirat sub apă nu am găsit o cană. Aşa că m-am mulţumit cu filmul documentar despre viaţa marelui inventator, pictor, sculptor etc, om bun la toate. Chiar şi fără subtitrare am reuşit să înţeleg câte ceva.

 Elicopterul lui Da Vinci şi pianul portabil. Un fel de strămoş al I-Podului.
Camera oglinzilor

35. Am făcut reclamă oraşului şi în viitorul apropiat cel puţin un cuplu de japonezi ne vor vizita. Undeva pe un anume Corso un japonez dotat cu GPS m-a oprit întrebându-mă de o anumită locaţie. Când am observat că ecranul GPS-ului său e prea mic pentru o viziunea aşa de mare, mi-am scos harta cumpărată din autogară. În trei minute am găsit locaţia, ne-am strâns mâinile şi el aruncat o ultimă privire spre tricoul meu pe care scria BRAŞOV. Pe pariu că a dat o căutare pe gugăl?

36. Pălăria contrafăcută Panama luată de lângă Colosseum cu patru euro a funcţionat ca un magnet pentru fete însă, pentru că am făcut cuiva o promisiune, m-am setat pe acelaşi pol magnetic.

37. A fost senzaţie plăcută să mănânc o felie de pizza şi să beau o fanta pe treptele de lângă Forul lui Traian. Dacă n-ar fi fost pentru privirea chelneriţei sigur n-aş fi cumpărat ceva.

38. M-am simţit mândru că-s Român atunci când am ajuns la Columna lui Traian. Mi-am aşezat mai bine rucsacul pe care aveam prins un mic tricolor şi cu fruntea sus am mers mai departe indiferent că majoritatea nu ştiau care-i şpilu’ cu dacii şi romanii.

 Piaţa Columnei

39. Vaticanul m-a impresionat doar prin imensa reclamă din Piaţa San Pietro. Altfel, clădirea îmi inspira o răceală atipică, ce n-am mai întâlnit-o vreodată altundeva. Mişto însă fântâna din piaţă.

40. Dacă Cezar trăieşte prin diverse reprezentări artistice, pe Michael Jackson l-am descoperit în Piazza del Popolo dând o reprezentaţie ce a atras un public destul de numeros.

 Michael era pe drum. Între timp…
Gentlemenii se cunosc de mici

 41. Senzaţia de a conduce căruciorul cu nepoţelul a fost una deosebită.

2 gânduri despre „Roman Holiday”

  1. Frumos scris!:) Am vizitat si eu Roma, acum 6 ani. Orasul e interesant, totusi foarte murdar, dar fara discutie o vizita de cateva zile e insuficienta. Nici eu n-am aruncat o moneda, deci mici sanse sa mai ajung vreodata pe acolo:)

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s