21 mai 2006 – Totul e să crezi în ceva. Orice!

Pe 21 mai 2006, ziua Liceului Teoretic „Constantin Brâncoveanu”, se organiza tradiţionalul campionat de fotbal între clase. Echipa Clasei a IX-a F (Filologie) spărgea toate canoanele clasânduse la final pe locul 3.

Au trecut 5 ani. În ’98 aflam de la Grădinescu că au trecut patru ani de la sfertul cu Suedia jucat la World Cup U.S.A. Patru ani! În ’94 eram străin de realităţile din jurul meu. În vara lui ’98 trecusem în clasa a III-a.

Acum au trecut 16 ani de la sfertul cu Suedia. Cum o să privesc pentru 16 ani faptul că azi se fac cinci ani de când am câştigat locul trei la Cupa Liceului? Ce copii eram atunci, dar ce bărbaţi ne plăcea să ne credem. Eram şase băieţi, aproape toţi din clasă, cărora ne surâdea ideea de a lupta pentru clasa noastră. Pentru cine luptam? Nici unul nu avea ca prietenă vreo colegă de clasă. Luci se despărţea şi se împăca la intervale mai mult sau mai puţin precise cu Andreea Muraru din a IX-a S (Sociologie). Alex „Sk8-erul” era cu placa lui, în timp ce Cătă se îndrăgostea în fiecare săptămână de altă fată. Aşadar, pentru cine luptam? Pentru noi… pentru prestigiul nostru poate. Luci poate ca s-o impresioneze pe Andreea. Cert e că fiecare lupta pentru ceva. Eu pentru cei patru din faţa porţii mele. Îşi puneau toată încrederea în mine aşa că nu-mi permiteam să mă prostesc. Fotbalul, deci, devenise mult mai mult decât un joc jucat pe viaţă şi pe moarte.

Dovadă că peretele de lângă teren, de care Sile a fost „masat” în permanenţă nu mai era instrument al suferinţei, era o sursă de energie, o prelungire a trupului său şi minţii sale. Nu era nimic „feng-shui” cu peretele acela. Era doar Sile ce se năpustea ca un taur spre poartă ălorlalţi. În fotbal, romantismul apare doar în filme mai des decât ca în viaţa reală. Cum altfel când în realitatea asta incertă numită viaţă romantismul ia în braţe fotbalul o dată la 100 de ani?

Până voi cercetaţi arhivele „futbolistice” ale anului 1905 ca să găsiţi o poveste de dragoste cu o minge pe post de inimă străpunsă de săgeata lui Cupidon (ăsta la ce echipă o fi jucat?), vă zic eu cum s-au aliniat planetele pe 21 mai 2005. Între un sprint al lui Nicu sau o pasă a lui Cătă, fetele noastre se tot adunau şi adunau. Numai la 2-0 pentru ăilalţi ne-a fost dat să le vedem. Una lângă alta la marginea terenului întrebându-se de ce Răzvan dă nervos cu pumnul în asfalt? de ce Cătă şi-a încrucişat palmele după ceafă? de ce Nicu stă ciuciulica şi priveşte în gol? de ce Sile stă sprijinit cu capul pe mâna lipită de perete? Sau de ce Sk8-eru’ stă cu mâinile în şold şi se uită spre cer? Fiecare din noi, de fapt, căuta în felul lui ceva în care să creadă din nou. Şi aşa le-am găsit pe dragele de ele, prin pietricelele din asfalt, prin sudoarea ce ne-a invadat ochii, printre nori. Peste tot le-am găsit pe ele.

„Haideee eFu’ !”, tot strigau ele de pe margine până se înfăptui minunea. Minune care, fie vorba între noi, n-a fost lipsită de dramă. Nebunu’ ăla din poartă sărutând bara, sau Nicu întins pe asfalt brutal pentru ca peste 20 de secunde să dea pasa pentru golul izbăvirii. Asta aşa, ca să zic numai două din şirul infinit. Scorul chiar credeţi că mai contează pentru voi acum? Vi-l zic oricum, noi câteva în plus faţă de ei. Asta pe teren, pentru că în afara lui… mamă, mamă ce avantaj zdrobitor aveam.

Anunțuri

2 gânduri despre „21 mai 2006 – Totul e să crezi în ceva. Orice!”

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s