Mâncatu’ şi scărpinatu’

Există două tipuri extreme de mâncărime: în cur şi în genunchi.

Mâncatul în cur se manifestă printr-o senzaţie extrem de neplăcută care îi dă instabilitate motorie celui afectat. Odată scărpinat în cur, senzaţia de eliberare este inegalabilă. Evident că şi mirosul degetului este direct proporţional cu satisfacţia. Adică, cu cât de mănâncă mai tare, cu atât degetu’ o să-ţi miroasă mai tare.

Mâncatul în genunchi se manifestă printr-o senzaţie de iritare a celui afectat. Iritatarea provenind din inducerea în eroare a zonei supusă mâncărimii. Adică, te scarpini pe rotulă, pentru că ai senzaţia că acolo de mănâncă, dar odată aplicat remediul descoperi că efectul este nul, pentru că mâncărimea este localizată în altă zonă. În fapt, genunchiul fiind oarecum rotund, mâncărimea odată scărpinată se propagă din zona afectată în zonele învecinate asemenea unui perpetuum mobile. Nu e nimic în neregulă cu tine, atât doar că corpul tău îi joacă feste minţii tale.

Ok, articolul ăsta nu e doar despre mâncatul şi scărpinatul în cur şi pe genunchi. Cele scrise mai sus fac parte din introducerea într-o analogie mult mai profundă în care rolul principal este deţinut de societatea românească. Aşadar, să-i dăm drumul.

Dacă România ar fi un om, o femeie, şi ar mânca-o în cur, curul ar fi zona economică, a afacerilor în care se învârt foarte mulţi bani, enooorm de mulţi bani. Mâncărimea survine faptului că, dom’le, banii n-ajunge pentru toţi. Lumea vrea salarii mai mari, pensionarii pensii mai mari, sugarii ţâţe mai lăptoase. Mâncărimea este deci una nasoală rău ce trebuie scărpinată imediat. Şi cei care conduc ţara în acest domeniu al banilor o scarpină pe România. Scot apoi degetul, îl plimbă pe la nas (adică merg pe la televiziuni) şi-şi spun unii altora că „ia uite bă, ce bine am rezolvat treaba, pute degetu’ de zici că-i parfum de primăvară!”. Într-o primă fază, România e mulţumită de situaţia curului ei. Cel puţin până la următoarea căcare.

Dacă pe România ar mânca-o în genunchi, genunchiul ar fi clasa politică. Aici e mai puţin de argumentat, situaţia fiind simplă. Când apare o mâncărime şi România vrea să se scarpine, „mâncărimea” sare din zona portocalie a genunchiului în cea roşie via zona galbenă. Doar când zonele genunchiului se vorbesc între ele şi-o pun de-o alianţă scărpinatul are parţial efectul dorit. Altfel, de ceva vreme pe România o mănâncă constant genunchiul. Unde mai pui că a lovit-o şi o diaree cruntă.

Anunțuri

Un gând despre „Mâncatu’ şi scărpinatu’”

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s