N-avem voie să ratăm

1958, 1962, 1970, 1979 și 1987. Aceștia sunt anii în care Brașovul a ajuns să joace în semifinalele Cupei Romaniei. De 5 ori am ajuns în pragul trofeului și tot de 5 ori ne-am împiedicat.
Uneori am fost atât de aproape încât puteam mirosi parfumul istoriei de pe soclul Cupei, alteori atât de departe încât silueta trofeului era distorsionată.
Marțea asta, la 7 seara, ne pregătim să ajungem din nou în acel prag. Jucăm acasă și NU AVEM VOIE să ratăm calificarea! Indiferent dacă vom avea un stadion arhiplin sau doar 50 de nebuni în galerie, victoria este lait-motivul existenței „stegare” marţi seară.
Pe un bloc din Steagul, undeva sus de tot, dincolo de ultimul etaj, scrie ceva de genul ăsta: „Cupa României, visul unei generaţii…”. De la prima participare braşoveană în Cupă, pe 12 noiembrie 1939, şi până azi, cuvintele vopsite pe acel bloc sunt în mintea oricărui „stegar”. Îndepliniţi-le!

Anunțuri

9 gânduri despre „N-avem voie să ratăm”

  1. @curierÎn primul rând foarte fain blogul tău. Te-am trecut şi eu în lista mea pt ca meriţi.Într-adevăr, Moldo-but continuă foarte bine munca lui Lucescu, chiar cu un plus de calitate aş putea zice. Meciurile cu CFR, Steaua, Dinamo şi prima repriză cu Urziceni stau mărturie. Din păcate însă, avem aceeaşi problemă majoră pe care am avut-o şi sezonul trecut, atacul. Ratăm mult prea mult şi e tare păcat pentru că o să ne coste scump la finalul sezonului.@Marius OlaAvem nevoie de tot sprijinul pentru a merge în semifinale aşa că ţine pumnii ăia strânşi bine.@DaniEste atât de interzis să ne împiedică de Gloria acasă încât am putea zice că e ilegal. Viorel Moldovan a şi zis că-l interesează cucerirea trofeului deci avem toate motivele să credem că importanţa acordată Cupei este maximă. Să-i ajute Dumnezeu!

  2. @AndreiHehe… Am revenit de la 1-0. Am dat golul de 2-1 în minutul 118 şi arbitrul l-a anulat greşit, iar apoi ne-au scos la penalty-uri. Prea frustrant şi trebuie să dovedim mâine seară că nu au fost mai buni ca noi atunci.

  3. Ma uit pe geam si vad in fata mea la 3 blocuri distanta "Cupa Romaniei visul unei generatii" , cand am citit m-au cuprins niste emotii .. sunt schimbul 2 dar trebuie sa vad cum fac sa vin la meci , chiar de ma cert cu seful 2 luni ;)Tare m-as bucura sa ajungi sa lucrezi undeva in Primarie . Stiu ca ai face tot ce ar tine de tine pentru acest iubit oras . VOTATI DOBRICA! 😀

  4. @Cip:)) Mulţam de susţinere! Eu încerc să mă ţin cât mai departe de politica zilelor noastre de teamă să nu fiu contaminat cu virusul ăsta necunoscut ce le ia minţile tuturor celor ajunşi sus. Poate ca independent :))Oricum, voi încerca mereu să-mi depăşesc condiţia pentru a face totul pentru Braşov.

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s