Noutăți despre Turneul "Ibrahim Dossey"

Mi-am zis să nu vă las în ceaţă pe voi cei care probabil nu frecventaţi zi de zi blogul Turneului „Ibrahim Dossey” şi că meritaţi să fiţi puşi la punct cu ultimele noutăţi legate de competiţie.

În primul şi-n primul rând, trebuie să menţionez schimbarea datei de disputare. Nu va mai fi pe 9 decembrie, ci pe 12 decembrie. Motivul e unul cât se poate simplu. Data de 9 pică miercuri în timp ce 12 pică sâmbătă. De aici deducem că sâmbătă aproape nimeni nu-i ocupat cu şcoală, facultate, serviciu deci participarea la turneu nu va fi o problemă.

Avem o serie de echipe înscrise până acum în turneu şi fiecare beneficiază de o mică introducere. Pentru că aşa-i frumos, nu? Îi avem pe cei de la Wassabi Noua, brigăzile ultras ale galeriei braşovene Flank Ultra ’98, Addicted şi Delinquent. Cei din urmă vor participa cu două echipe. Grupa 1995 de la juniorii Steagului şi-a depus şi ea înscrierea şi urmează ca în curând alte echipe să-şi anunţe participarea.

Se va organiza şi un „Turnir al portarilor”. Pentru că Ibrahim Dossey a fost portar am zis să concepem şi un concurs ceva mai aparte pe lângă turneu. Desfăşurarea „turnirului” e simplă. Din partea fiecărei echipe participă câte un portar. Se vor face perechi şi unul din invitaţii speciali ai turneului va trage de la 7 metri. Portarul care apără cele mai multe lovituri de la 7 metri avansează în faza următoare şi tot aşa până rămân doar doi portari ce-şi vor disputa supremaţia. Mişto, nu?

Şi acum, veştile cele mai faine le-am păstrat pentru final. Vorbeam în articolul prin care am lansat ideea turneului de dorinţa mea de a realiza o echipă alcătuită din foştii colegi ai lui Ibrahim Dossey. Mă rog, o parte din ei. Ziceam despre dorinţa asta a mea că are şanse minime de realizare dar de când am am luat legătura cu fostul ofiţer de presă al Steagului, Ilie Vâju, proiectul ăsta ambiţios se conturează tot mai frumos. Foştii „stegari” Marcel Şandor şi Ovidiu Sărmăşan sunt primii care au confirmat invitaţiile primite.

Să fie într-un ceas bun!

Anunțuri

2 gânduri despre „Noutăți despre Turneul "Ibrahim Dossey"”

  1. Au mai confirmat prezenta in echipa prietenilor lui Dossey si Cosmin Bodea si Mihai Stere, ca de altfel si antrenorul Gabi Stan care va lua loc pe banca tehnica a acestora!

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s