Tata Ucu

Ce n-a reuşit Gazeta Sporturilor după meciul nostru de acasă cu Buzăul am reuşit eu. Şi anume să-i iau un interviu doctorului Laurian Taus. Omul acela care de 50 de ani se află la Steagul şi care, în tinereţe, a ieşit multiplu campion naţional la atletism. A absolvit „Andrei Şaguna” despre care chiar el afirma râzând că „echipă de fotbal aşa de bună n-am avut la Şaguna, au avut alţii, dar la gimnastică şi atletism eram cei mai buni”. În perioada studenţiei, la Cluj, a făcut parte din echipa de atletism a celor de la U unde l-a cunoscut şi a fost bun prieten cu Ion Moina, „cel mai complet atlet român pe care l-am cunoscut vreodată”. L-a 11 ani alerga pe pista de zgură a stadionului „Silviu Ploeşteanu” şi câştiga un titlu la juniori. Pentru ca mai apoi să câştige titlul naţional la decatlon pe acelaşi stadion braşovean „ce, pe vremea aia, era un maidan imens pe care s-a făcut o pistă din zgură”. Viaţa lui Tata Ucu este strâns legată de stadionul „Silviu Ploeşteanu”. „Toate drumurile duceau acolo, eram mai mult pe teren, alergând, decât acasă”. S-a retras în plină glorie pentru că aşa a dorit el. După ce a obţinut titlul naţional la pentatlon şi a primit medalia de aur, „acolo, pe podium le-am spus că le mulţumesc pentru tot şi că de astăzi mă retrag”. S-a retras şi s-a orientat către medicina sportivă pentru că „am vrut să dau sportului ceva înapoi. El mi-a oferit atât de multe”. A pus bazele Policlinicii de Medicină Sportivă din Braşov de care însă, în prezent, „s-a cam ales praful. Mai sunt câţiva medici care lucrează acolo şi încearcă să facă ceva, dar fără susţinere materială e greu”. În 1960, la Roma, este medicul lotului olimpic al României. De asemenea, doctorul Taus se bucură de distincţii exclusive în domeniul medicinii sportive, fiind cel am mai apreciat doctor pe această ramură din România. La F.C. Braşov ajunge forţat fiind de autorităţile comuniste de atunci. „Nu m-au rugat să merg la Steagul Roşu, mi-au dat ordin” afirmă râzând omul care a fost martorul unor momente istorice traversate de clubul braşovean, devenind la rândul lui o parte însemntată din istorie acestui club. „Nu mă atrăgea pe mine prea mult fotbalul. Marea mea dragoste tot atletismul a rămas.” Cu toate astea „nu regret că am ajuns la Steagul. Am trăit multe satisfacţii aici şi am cunoscut oameni nemaipomeniţi”. „Eram prieten cu toţii, doar eram aceeaşi generaţie practic şi eram o familie în adevăratul sens al cuvântului. Aici este meritul domnului Silviu Ploieşteanu”. De ce „Tata Ucu”? „Ucu mi s-a spus de mic şi la fel mi-au zis şi la echipă, fotbaliştii. Fiind de vârste apropiate îmi ziceau Ucu. Apoi, cu timpul, ăştia tineri mi-au zis Tata Ucu.” Doctorul Taus se consideră un om împlinit din toate punctele de vedere şi admite că familia a avut un rol deosebit de important în viaţa lui. Ce regretă doctorul Taus? „Regret că nu mai sunt tânăr ca să fac iar aceleaşi lucruri”.
Luna viitoare, pe 16 iulie, va împlini 83 de ani, dar timpul are răbdare cu doctorul Taus. „Acum scriu o carte despre viaţa mea. În maxim o lună-două e gata şi apoi sper să găsesc o editură la care să o scoatem”. Ce va conţine această carte? „Cartea începe cu copilăria mea şi se termină la meciul de miercuri, cu Timişoara”.

P.S. am şi filmat interviul şi voi urca cât de curând fragmente cu el pe YouTube.

Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s