Eroi necunoscuţi

Îi vedem pe stradă, trecem pe lângă ei fără să-i băgăm măcar în seamă. Nu găsim timpul necesar de a strânge mâna unor oameni care ani de zile au privit moartea în ochi, în schimb golim chioşcurile de ziare luni dimineaţă pentru a citi despre „vedetele” autohtone produse peste noapte. Piaţa Unirii a fost sâmbătă locul unde veteranii români ai celui de-al Doilea Război Mondial s-au întâlnit pentru a-i comemora pe camarazii lor căzuţi pentru obţinerea Independenţei. Eroi necunoscuţi împreună pentru a prezenta onorul altor eroi necunoscuţi. Am avut onoarea şi plăcerea să schimb câteva vorbe cu doi astfel de oameni. Purtau demni „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial”. Deşi războiul i-a îmbătrânit înainte de vreme ochii lor aveau o privire senină, calmă, era privirea bunicului ce-şi ţine nepotul în braţe povestindu-i întâmplările de pe front. Ei sunt adevăraţii eroi ai acestei ţări, aşă că atunci când veţi vedea pe stradă aceste două monumente ale demnităţii, opriţi-vă, strângeţi-le mâna şi spuneţi-le „vă mulţumim!”.

P.S. m-au întrebat la final „în ce ziar putem să vedem şi noi poza?” În orice ziar local de luni dimineaţă. Pentru ziarele braşovene interesate să publice „ceva mai aparte” ofer acest scurt articol şi poza din dreptul lui. Nu e nevoie să-mi menţionaţi numele, doar să faceţi o mică bucurie unor oameni cărora nu le-a fost teamă să-şi pună viaţa în joc pentru ceea ce noi astăzi numim România. Vă mulţumesc!

Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s