Despre legende

Aş fi scris de Răzvan Lucescu şi despre cum de la vară va părăsi Braşovul dedicându-se exclusiv României. Balanţa dintre mitul „descălecării” lui Răzvan sub Tâmpa şi actul (al doilea) său de trădare este atât de echilibrată încât nu ştiu dacă să aleg făurirea unei legende „stegare”, posibil false, sau dărâmarea acesteia. Am încercat să trasez o paralelă între Silviu Ploeşteanu şi Răzvan Lucescu şi paralela creată în mintea mea seamăna cu unul din tablourile lui Liviu Corneş Babeş, „Neant”. Silviu Ploeşteanu ajunge la rangul de „divinitate”. Un oltean venerat sub Tâmpa. În acest timp Lucescu îmi pare genul doritor de noi senzaţii, dornic parcă să-şi demonstrez lui şi celorlalţi că performanţele realizate până acum nu se datorează faptului că este băiatul lui Mircea Lucescu. Paolo Maldini nu cred că a simţit vreodată nevoia să plece de la Milan pentru simplul fapt că tatăl sau, Cesare, a fost o legendă a „Diavolului milanez”. Ci a rămas un „roso-nerro” până la retragerea din activitate fiind el însuşi o legendă. Legenda „petrolistă”, Mircea Dridea, întrebat de ce nu părăsit Ploieştiul atât de drag lui pentru a da curs ofertelor venit din Capitală şi-a motivat decizia astfel: „nu m-au interesat nici o clipă banii. Tot ce am vrut de la viaţă a fost să fiu mulţumit sufleteşte, iar Petrolul mi-a oferit asta din plin”. Venind în Braşov, îl aflăm, pe lângă Silviu Ploeşteanu, pe domnul Nicolae Pescaru, un prahovean din Breaza sfătuit de tatăl său, fotbalist la Dinamo Braşov, ca „atunci când vei fi mare tu să joci pentru Steagul Roşu”. Şi asta a şi făcut Nicolae Pescaru, timp de 19 ani. Sau, o întâmplare mai dramatică este cea a lui Csaba Gyorffy, un etnic maghiar din Cristuru Secuiesc. Luat cu forţa de Miliţie şi urcat în maşină pentru a fi dus la Steaua acesta a sărit din maşina ce se afla în mers pentru a evita despărţirea de Braşovul atât de iubit de el.
Nu e bine să judecăm oamenii ci faptele acestora. Să rămânem cu lucrurile frumoase care s-au întâmplat în timpul perioadei petrecute de Lucescu jr. pe banca Braşovului şi sperăm că acesta va reuşi şi la Naţionala de fotbal manevra de resuscitare pe care a reuşit-o la Braşov.

Anunțuri

11 gânduri despre „Despre legende”

  1. Poate Razvan Lucescu nu e o legenda, precum Silviu Ploiesteanu sau Nicolae Pescaru, insa nici tradator nu este. Ai ales sa compari niste persoane din timpuri diferite. Fotbalul era cu totul altul atunci, nu neaparat jocul, cat ceea ce era in culise. Razvan ne-a salvat de la retrogradare in 2004, apoi a plecat la Rapid, nu trebuie judecat, ca orice antrenor la inceput de drum isi doreste o diversificare pentru a cunoaste si invata cat mai multe.Insa, in 2007, nu a uitat de unde a plecat si a venit la Brasov sa ne scoata din mocirla ligii secunde, desi avea oferte mult mai tentande. Am promovat , dupa un sezon excelent, acum suntem la 3 puncte de o calificare in UEFA, ceea ce pt o nou-promovata e ceva senzational. Nu trebuie sa-l judecam pe Razvan, spune-mi cati antrenori de varsta lui ar fi refuzat Nationala.

  2. Dacă analizăm obiectiv, vedem că după ce ne-a salvat de la retrogradare în 2004 a plecat la Rapid luând cu el o parte din oamenii de bază ai Steagului lucru ce a fost sinonim cu retrogradarea noastră din sezonul următor. Îmi pare bine că a ajuns la Naţionala de fotbal, poate aşa va avea şi Braşovul o deschiderea mai largă spre Naţională (selecţie de „stegari” şi poate chiar meciuri jucate de România la Braşov).Adevărat ce spui. Să facem pe moraliştii e oricui uşor, iar Naţionala, fiind punctul suprem în cariera oricărui sportiv, nu se refuză. Eram şi un pic nervos când am scris de o eventuală trădare, dar acum la „rece” admit că am greşit.

  3. Buna…Razvan, nu stiu cine esti, dar nici nu are importanta mare, atita timp cit imi place cum scrii. Am citit ce am apucat de pe blogul tau, in aceasta dimineata, insa nu pot sa fiu de acord cu tine,legat de Razvan Lucescu. Imi place sa cred ca il cunosc pe Razvan, macar un pic mai bine decit un suporter, si tot un pic mai bine decit o parte dintre colegii mei, si pot spune fara teama de a gresi, ca este mindru de tatal sau, si nu are nici un fel de problema cu asta. Si-a dorit si isi va dori mereu mai mult, dar nu stiu daca e fair-play sa facem paralele….cum ca isi doreste pt a-si „intrece” tatal sau pe altcineva. Razvan este intr-o permanenta competitie cu el, nu cu altii.Culmea stii care e? Ca daca echipa FC Brasov este unde este, chiar si fara a avea in lot fotbalisti de citeva milioane bucata, sa stii ca se intimpla si pentru ca Razvan a reusit sa le insufle si jucatorilor, fie ei de 19, 23 sau 30 si de ani…aceeasi mentalitate de invingator, dupa care se ghideaza el. Personal, cred ca Razvan va ajunge oricum un antrenor a carui valoare va fi in timp peste a atatlui sau, insa asta nu se va intimpla decit pt ca lumea evoluaza si…cum spuneam si pe blogul meu…copiii isi intrec parintii, elevul profesorul…si asa mai departe…PS: Daca ar fi sa merg pe ideea ta, as/am putea gindi ca a ales strategic Brasovul, pt ca si tatal sau a antrenat o echipa mica, si apoi a ajuns la nationala.:) Este totusi ideea ta, o respect dar….fiind un blog….ne dam toti cu parerea.

  4. @ovidiu: Nae Pescaru e din Breaza, un alt fost mare „stegar”, regretatul Iuliu Naăftănăilă, era din Făgăraş.@Melania: bun venit pe blogul de „braşoave”. Normal că tu, fiind jurnalistă, îl cunoşti pe Răzvan Lucescu mai bine decât oricare suporter „stegar”, de aceea noi, fanii, judecăm exclusiv după ceea ce se întâmplă pe gazon şi mai mult cu inima decât cu capul.

  5. Vezi tu, Razvan….eu consider un pic invers. Ca voi judecati cu capul, in sensul ca, fiind suporteri, sinteti poate… mai realisti, fara sa va lasati influentati de alte aspecte „umane” daca vrei. Pe cind eu…care il cunosc si altfelş…si stiu cum gindeste, cit sufera si cit suflet pune in ce face…nu am CUM sa nu ii iau apararea daca e cazul. Cum spuneam si aici si peste tot…sint de acord ca nu Razvan a inventat fotbalul in Brasov, dar din punctul meu de vedere, el si Dinu Gheorghe erau intr-un fel…garantia ca vor reusi sa scoata de la Neculaie si oras..pina la urma…ceea ce echipa merita. Asta era ideea, nu alta.

  6. http://newspress.ro/aaa/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=75620Asta la o cautare simpla. In luna iulie a anului in care am retrogradat ultima oara, am fost cu masina lui Nelu Mandoca, cu Dan Vintila de la BZB si cu domnul Pescaru la amicalul FC Brasov – Petrolul disputat la Codlea (2-0). L-am intrebat pe Nae Pescaru daca e brasovean, iar raspunsul dansului a fost ca e fagarasean! E posibil sa fie nascut in jud. Prahova sau altundeva, nu stiu, dar daca la 15 ani juca la fosta Nitramonia, iar inainte a mai fost legitimat ca junior la un alt club fagarasean…

  7. Ei bine, conform http://www.romaniansoccer.ro/players/p/pescaru_nicolae.shtml , Nicolae Pescaru este nascut la Breaza. Poate chiar din parinti prahoveni, cine stie?… O chestie haioasa! Am un amic nascut la Slobozia, parintii lui erau in drum spre (sau dinspre) mare, mama lui era gravida in luna a saptea, dar uneori se intampla… Anul trecut, intr-o cursa Finnair care venea din Thailanda, o suedeza a nascut la 12 km altitudine, deasupra Kazakhtanului, iar avionul a facut o escala neprevazuta initial la Istanbul (parca), apoi si-a continuat drumul spre Helsinki, destinatia finala. Copil ala e suedez sau ce e?:)OK, daca Nae Pescaru se considera fagarasean, sa-i respectam opinia!

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s