Sf. Gheorghe… Mociorniţă

Pentru a onora această zi de sărbătoare am decis să vă prezint un pilot de vânătoare român din cel de-al Doilea Război Mondial ce a crestat cerurile Europei în luptele neîncetate contra „balaurilor” cu aripi, elice şi mitraliere.
Gheorghe Mociorniţă s-a născut pe 14 martie 1919 la Băicoi, judeţul Prahova. Era al patrulea din cei opt copii ai familiei Mociorniţă. Tatăl său, Nicolae era electrician şi lucra în industra petrolieră iar mama sa, Ioana, era casnică. Gelu, aşa cum era alintat de familie, a mers la şcoală în oraşul său natal apoi, timp de doi ani, a învăţat la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti iar talentul său literar a fost în dese rânduri remarcat de către profesori. S-a mutat la Făgăraş şi s-a transferat la Liceul „Radu Negru” din oraş. În timpul unei vacanţe şi-a salvat un coleg ce era să se înece în râul Olt.

Paşii spre aviaţia de vânătoare sau de la facultate în carlingă
În 1938 termină liceul şi este admis la Facultatea de Filosofie şi Literatură din Bucureşti, dar în 1940 a fost recrutat fiind nevoit să-şi încheie temporar studiile. A ales să urmeze o mai veche pasiune din copilărie şi în toamna aceluiaşi an se înscrie la cursurile Şcolii de Ofiţeri de Aviaţie.

Primul zbor la avut pe un avion Fleet F-10G la Otopeni. În mai 1941 şcoala s-a mutat la Turnu Severin unde s-au continuat antrenamentele pe acest timp de avion până s-a făcut trecerea pe I.A.R. 27. La avut ca instructor de zbor pe adj. av. Constantin Şerbănescu şi după cinci luni s-au reîntors la Bucureşti terminând cursurile de teorie.

Fratele său, aviator de asemenea, a fost doborât în decembrie 1941, în Crimeea, lângă Feodosya. A reuşit să treacă cu bine peste această tragedie personală şi pe 10 mai 1942 absolvă Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie, al 37-lea din 112 studenţi. Noi sublocotenenţi au fost staţionaţi la Călăraşi unde au început zborul pe avionul Nardi FN-305 pentru a putea astfel fi selectaţi în diferitele ramuri ale aviaţiei. Gheorghe Mociorniţă a fost admis în corpul vânătorilor şi a continuat antrenamentele pe un PZL P.11c. Pe 30 septembrie au terminat şcoala de vânătoare cu 120 de ore de zbor la activ. Urma apoi Şcoala Specială de Ziliştea.

Pe 15 ianuarie 1943 slt. av. Gheorghe Mociorniţă a primit brevetul de pilot militar numărul 2589. Pe 26 iunie a fost transferat la Şcoala de Vânători de la Galaţi, aflat sun conducerea instructorilor germani. Acolo a avut două accidente: pe 6 august a aterizat forţat I.A.R. 80-ul numărul 27 şi pe 29 septembrie I.A.R. 80A-ul numărul 134, ambele când vroia să aterizeze. De fapt, la aterizare avea el mai mereu probleme, cum de altfel a punctat şi comandantul său, „pentru că nu este atent”.

În focul luptelor
Pentru că frontul ajunsese pe teritoriul României, mult mai experimentatul Grup 7 a fost retras din Bucureşti şi trimis în Moldova la sfârşitul lui aprilie 1944, unde a fost subordonat Corpului 1 Aerian. Locul său a fost luat de Grupul 2 ce a sosit pe aeordromul din Pipera la 19 aprilie. Prima lor luptă aeriană a avut loc două zile mai târziu, când bombardierele americane au efectuat un nou raid. Toate cele 34 de aeronave ale grupului au decolat, dar lipsa de experienţă a piloţilor şi escortele americane au avut drept consecinţă pierdere a cinci avioane şi un al şaselea a fost nevoit să aterizeze forţat. Doi piloţi şi-au pierdut viaţa şi trei au fost răniţi. Se pare totuşi că patru bombardiere B-24 au fost doborâte.

I.A.R. 80-ul, deşi un avion bun atunci când a intrat pe front, în 1941, devenise incapabil de face faţă avioanelor P-38 şi P-51 la altitudini mari.

În ciuda acestor dezavantaje, grupurile de I.A.R. 80 au continuat să zboare şi să facă victime. Pe 5 mai 1944 Grupul 2 a ridicat 25 I.A.R-uri 81C. Nu mai puţin de 10 bombardiere americane au fost raportate ca fiind doborâte, din care şapte au fost mai târziu confirmate, printre care şi unul „opera” lui Gheorghe Mociorniţă. A fost primul său avion doborât lucru ce i-a adus trei victorii. În timpul luptei însă, a rămas fără combustibil şi a trebuit să efectueze o aterizare forţată la Pietroasa, în judeţul Prahova.

Forţa a 15-a Americană s-a întors şi în ziua următoare. Grupul 2 le-a opus acum 23 de I.A.R.-uri. Din nou scorurile era impresionante în favoarea românilor: 14 B-24 raportate ca fiind doborâte din care 12 au fost confirmate. Slt. av. Gheorghe Mociorniţă îşi mărise scorul personal la şase victorii (conform sistemului de punctare al Forţelor Aeriene Regale). Grupul pierduse, din păcate, încă un pilot.

Pe 10 mai grupul a fost împărţit în două tabere: Escadrilele 65 şi 66 au fost mutate la Petroşani iar Escadrila 67 la Ianca. Următorul raid american avea să fie pe 18 mai. Grupul 2 a ridicat în aer atunci doar 16 I.A.R.-uri. Doar două victorii au fost confirmate atunci, printre care un nou B-24 doborât de Gheorghe Mociorniţă. Aceasta avea să fie ultima sa victorie din timpul războiului.

Din Capitală pe frontul din Moldova
Deoarece era tot mai evident faptul că I.A.R.-urile fac tot mai greu faţă bombardierelor şi escortelor americane s-a decis rechemarea Grupului 7 de pe frontul din Moldova şi trimiterea acolo a Grupului 2 unde se spera că acesta va fi mult mai util.

Prima misiune pe frontul moldovenesc a avut loc pe 30 mai şi s-a decolat de pe aerodromul din Gherăeşti. În general misiunile constau în escortarea bombardierelor iar Gheorghe Mociorniţă a luat parte la şase astfel de misiuni plus trei de vânătoare liberă, asta până pe 5 august când a suferit un accident. Efectua un zbor de teste pe un I.A.R. 81C numărul 441 când, deodată, motorul s-a oprit înainte de aterizare, reuşind să scape cu viaţă miraculos după ce lovit şi maşina comandantului.

Zburând contra nemţilor
Pe 23 august 1944 era acasă, se odihnea. Tatăl său la dus cu căruţa la Târgşor, unde se afla baza Flotilei 2 Vânătoare. De acolo a fost direcţionat către unitatea sa care se afla la Geamăna. A ajuns acolo pe 28 august. Pe 1 septembrie se afla în drum spre frontul din Transilvania, contrar sfaturilor doctorului de nu face efort deoarece suferea de apendicită.

Pe 16 septembrie Gheorghe Mociorniţă făcea parte dintr-o formaţie de şase I.A.R.-uri 81C ce escortau bombardiere He-111H6 ale Escadrilei 78 Bombardament deasupra gării din Apahida. La întoarcere două Bf-109G au atacat escorta românească acţiune în care adj. av. Iosif Ciuhulescu de pe I.A.R.-ul nr. 413 a fost doborât. În ziua următoare, un nou atac fulger al nemţilor l-a făcut victimă pe adj. av. Victor Popescu. În ambele cazuri, Gheorghe Mociorniţă şi coechipierul său nu au reuşit să intervină din cauza vitezei inferioare a avionelor lor. Până la sfârşitul lui septembrie acesta a mai zburat în şase misiuni.

Grupul 2 suferise pierderi semnficative în luptele cu Luftwaffe (Forţele Aeriene Germane) astfel că în octombrie grupul a fost reorganizat şi reechipat. Escadrila 67 a fost desfiinţate iar Gupul 6 şi-a transferat ultimele I.A.R.-uri Grupului 2.

Pe 7 noiembrie Gheorghe Mociorniţă a fost promovat la rangul de locotenent iar unitate s-a mutat la Turkeve, în Ungaria. De acolo, noile misiuni la care aviatorii de pe I.A.R. luau parte erau acelea de hărţuire a liniilor inamice de aprovizionare. Astfel, pe 17 noiembrie, Mociorniţă a distrus un camion şi cinci zile mai târziu, două din cele cinci maşini pe care raidul românesc le lăsese să ardă pe şosea.

În timpul lui februarie şi martie 1945 acesta s-a aflat în România, transportând noi avioane de la Someşani către grupul ce acum era staţionat la Lucenec, în Slovacia.

Aripi Întinse
Pe 21 aprilie 1945, a decolat la ora 9,25 în fruntea patrulei ce a atacat două plutoane de infanterie în apropiere de satul Soha Lova „măturând” apoi drumul din apropiere. La ora 10,20 se aflau înapoi la aerodrom. Peste două ore a decolat din nou, de această dată doar cu coechipierul său, adj. av. Dumitru Silivan. Misiunea lor era să patruleze drumul dintre Soha Lova şi Dolny Nemec. Au observat o coloană de 7-8 camioane şi au atacat-o, fiecare din ei distrugând un camion. Când s-au întors pentru un nou atac, adj. av. Silivan nu-şi mai vedea liderul. În schimb a văzut punct mare alb în câmp. I.A.R.ul 81C numărul 426 al lui Gheorghe Mociorniţă a fost lovit de un echipaj de mitralieră plasat pe unul din camioane. Localnicii l-au găsit mai târziu în carlingă cu picioarele tăiate şi o împuşcătură în cap. Paraşuta albă a fost desfăcută de nemţi şi tăiată în bucăţi, ceea ce probail văzuse Silivan. A fost îngropat în cimitirul Velnov, împreună cu alţi 33 de soldaţi români. Peste câteva zile ar fi împlinit 26 de ani.

În 1988 bucăţi ale avionul său au fost donate Muzeului Militat Naţional de către cehi. În onoarea sa, în 1991, Grupul 86 Vânătoare a primit numele „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”.

Lt. av. Gheorghe Mociorniţă a doborât doar trei avioane, dar sistemul românesc de punctaj i-a conferit 9 victorii, atingând astfel nivelul de as. Notabil este faptul că cele 9 victorii au fost obţinute doar în 29 de misiuni. Pe lângă cele trei B-24 a mai distrus şi câteva camioane şi maşini, asta după ce Grupul 2 a fost încredinţat cu misiuni de atac la sol. Partea mai puţin cunoscută este cea a artistului Gheorghe Mociorniţă, ce a scris câteva poezii şi desena cu o dexteritate remarcabilă.

Despre artistul Gheorghe Mociorniţă un articol cât de curând.

GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI !

sursa: www.worldwar2.ro

Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s