"Avalanşă" sub Tâmpa

Ultima dată când Steagu’ dădea patru goluri într-un singur meci în Prima Ligă era acum 5 ani. Pe atunci competiţia se numea Divizia A iar adversarul Apulum Alba-Iulia. Vasile Ghindaru marca atunci de trei ori; ăsta da eveniment! Aseară, ai noştri, beneficiind şi de moralul şubred al unei echipe aflate în agonie au decis meciul chiar din prima repriză. Golul lui Romică (Surdu), „proiectilul” lui Ezequias şi căpăţână lui Ilyeş au făcut ca tabela de pe „Silviu Ploeşteanu” să arate 3-0 la pauză pentru Steagu’ . Valuri, cântece, un stadion sărind la unison şi un penalty cadou pentru buzoieni (ratat de altfel), dar peste toate, chelia căpitanului nostru, Robert Ilyeş, ce a închis tabela la un 4-0 sec. E drept, am bătut Gloria Buzău, una dintre cele mai slabe echipe din istoria campionatului românesc, dar mirosul de iarbă pe înserat şi sudoarea de pe frunţile fotbaliştilor lucind în lumina reflectoarelor, ei bine, acestea sunt farmecul fotbalului indiferent de adversar. Cinste „stegarilor”!

Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s