Blestemul Cupei României – Partea a II-a


Anii ’70
În ultimul sezon de Cupa României a deceniului şase, „stegarii” erau răpuşi de Universitatea Cluj, în optimi, printr-un 3-0 cât se poate de ardelenesc ţinând cont de faptul că meciul s-a jucat şi la Sibiu. După decesul lui Silviu Ploeşteanu, un alt mare antrenor îi lua locul pe banca tehnică a echipei, Valentin Stănescu.

Înapoi în top
În 1968 Nea’ Tinel readuce Steagul în elită iar în sezonul 1970 al Cupei avea loc marea revenire a „stegarilor”. Victoria Moreni este îngenuncheată cu 4-0. Meciul din optimi a fost reediatarea partidei din sezonul trecut. Aceiaşi „stegari” şi aceiaşi „studenţi” clujeni faţă-n faţă pe stadionul din Sibiu. Scorul de 2-1 a fost de această dată de partea braşovenilor care se califică în sferturi unde, la 18 iunie, aveau să întâlnească Petrolul. Un meci fantastic încheiat cu victoria Steagului, 4-2, şi din nou în semifinale, pentru a treia oară, după o pauză de opt ani. Pe stadionul din Câmpina, Dinamo frânge din nou visul braşovenilor de a se vedea în finala de pe „23 august”. A fost 3-1 atunci.

Trei sezoane rele
Cum Steagul este… Steagul, după ce „flutură” trufaş urmează un moment în care stă liniştit pe catarg. În 1971, coşmarul nostru se numea Politehnica Timişoara care ne spulberă încă din şaisprezecimi cu 3-0. Anul lui 1972 nu s-a arătat nici el mai blând cu „stegarii” pierzând tot în 1/16, cu 1-0, în faţa Metalului Bucureşti. Sezonul 1972-1973 continua seria neagră începută pe 7 martie la Timişoara, de această dată Chimia Râmnicu Vâlcea fiind cea care ne trimitea la plimbare prea devreme.

Şocul penalty-urilor
În ultimele trei ediţii ale Cupei F.C. Braşov înregistrase un record deloc de invidiat: eliminare în şaisprezecimi fără a marca vreun gol.
Urma sezonul 1973-1974, iar adversari erau cei de la S.C. Bacău. În meciul jucat la Piatra-Neamţ pe 21 noiembrie 1973, scorul de 2-0 înregistrat la pauză în favoarea moldovenilor părea să prelungească agonia „stegară” în Cupă. Dar iată că vine miracolul şi braşovenii antrenaţi de Nicolae Proca reuşesc să marcheze în Cupa României primul gol după doi ani şi jumătate. Dar nu se opresc aici. Egalarea la doi trimite meciul în prelungiri unde se menţine acel 2-2 stabilit în 90 de minute. Se ajunge la pentalty-uri. Consemnăm aşadar prima serie de lovituri de la 11 metri ale Steagului în istoria Cupei. Din păcate nu putem consemna şi primul succes în Cupă la penalty-uri, băcăuanii dovedindu-se mai stăpâni pe situaţie şi impunându-se cu 3-2. Cele două goluri din timpul regulamentar erau totuşi imboldul de care „stegarii” aveau nevoie.

Valsul unei retrogradări
Sezonul 1974-1975 avea să consemneze a doua retrogradare din Divizia A, însă, cum ardeleanul este orgolios în tot ce face, fotbaliştii de sub Tâmpa au făcut tot posbilul să cadă cu fruntea sus. În campionat au terminat cu golaveraj pozitiv, situaţie unică în Europa în cazul unei prim-divizionare care retrogradează, iar în Cupa României nu i-a putut opri decât Steaua în sferturi, cu 5-4 după prelungiri (!) . În prealabil, ai noştri au dispus de I.S.C.T. cu 5-4 după penalty şi de C.F.R. Cluj cu 2-0.

Semifinala numărul patru sau aproape de a atinge visul
În următoarele trei ediţii „stegarii” n-au mai făcut cunoştinţă cu faza şaisprezecimilor Cupei. Abia în 1979 îi mai regăsim pe braşoveni pe scena principală a Cupei. Şi, aşa cum ne-au obişnuit, după o pauză îndelungată îşi fac (re)debutul cu un marş viguros. UTA, 1-0, Dinamo Slatina, 2-1 după ce am fost conduşi cu 1-0 şi Universitatea Craiova, 4-3 după penalty, au fost „victimele” din acel an ale Braşovului. În 1979 am fost poate cel mai aproape nu doar de a ne califica pentru finala de la Bucureşi dar şi de a o câştiga. Adversarul din semifinale s-a numit Steaua. A fost 2-1, după prelungiri, pentru stelişti, în meciul jucat la Piteşti pe 27 iunie. Afirm că am fost şi aproape de cuceri Cupa, pentru că, în cazul în care treceam de Steaua, am fi întâlnit la 1 iulie Sportul Studenţesc care a cedat în finală fără drept de apel cu 3-0. Dar…

Ce au însemnat anii ’80 pentru F.C. Braşov, cine şi cum le-a stopat calea spre Cupa atât de mult dorită? Citiţi mâine.

Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s