Divin

Stelişti din Braşov, stelişti din Sibiu, Constanţa şi Baia Mare, stelişti din toată ţara şi de peste hotare, astăzi, 8 martie, anul de graţie 2009, la orele 16 şi 27 de minute, fundaşul central al Steagului, Octavian Abrudan, va îngenuncheat echipa. Stegari din Braşov, stegari din ţară şi din străinătate, de astăzi putem privi prin ochii celor care nu şi-au renegat echipa atunci când ea a dat de greu şi a suferit umilinţe fără margini. Trăiască Braşovul! Trăiască Stegarii!



Astăzi, în drum spre stadion, n-am putut să nu mă opresc şi să nu imortalizez o imagine cu Tâmpa înzepezită de Ziua Femeii



O scurtă vizită la cei 250 de eroi ai oraşului este oricând binevenită



Stegarii pregătindu-se pentru o victorie aşteptată de 7 ani şi jumătate



Suporterii de la Tribuna a II-a salutând intrarea stegarilor pe teren



Amintire de la finalul meciului alături de 2 stegari pe care nu-i cunosc

Echipa Steagului din acest meci:

Coman în poartă, Voicu, Abrudan, Nicolae şi Tavares fundaşi; Roman, Ilyeş, Măldărăşanu şi Munteanu la mijloc; Buga şi Hadnagy în atac. Au mai intrat pe parcurs Cristescu în locul lui Munteanu, Sburlea în locul lui Hadnagy şi Paolo Adriano în locul lui Ilyeş. Antrenor, Răzvan Lucescu, secund Dani Isăilă, iar cel de-al doilea secund, Cristian Petre, s-a aflat internat la spital, stegarii dedicându-i victoria.



Răzvan Lucescu ducându-i vestea succesului domnului Cristian Petre internat, după ce, în cursul unui antrenament, a suferit un infarct

http://www.gsptv.ro/flvplayer/waPlayer.swf

Golul reuşit de Octavian Abrudan, în minutul 73. Poarta şi colţul la care Abrudan marchează, sunt aceleaşi la care înscria, şi acum 7 ani, Marius Onofraş. Se pare că istoria are o tentă repetitivă. Să tot aibă atunci când e de bine.

Anunțuri

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s