Primul Război Mondial în culori

Acuma nu ştiu cât de generoasă este arhiva video cu participarea României în Primul Război Mondial, dar pentru anul Centenarului m-aş fi aşteptat ca cineva cu acces la această arhivă să o sorteze, să o aranjeze şi să facă ceva demenţial cu ea.

Poate problema e la mine că am asemenea aşteptări.

Sau nu. Britanicii de la Imperial War Museum lucră de vreo trei cu regizorul Peter Jackson ca să prezinte publicului Marele Război într-un mod nemaivăzut vreodată. Literalmente, oamenii de la muzeul ăla i-au spus lui Jackson, fra, uite aici arhiva noastră video, fă ce vrei cu ea, numa’ să fie ceva fresh.

Nu e nici o caterincă, aşa i-au spus. Dă direct la minutul 1. De văzut tot clipul.

Şi Jackson şi echipa lui au colorat pelicula. Au eliminat neclarităţile din imagini, au adus frame rate-ul la realitate (adică nu se mai mişcă oamenii în video pe repede înainte).

Şi după ce-au trecut oamenii prin 100 de ore de video şi vreo 600 de ore de interviuri audio cu veterani, a ieşit filmul „They shall not grow old”.

Bă, ej nebun? BĂ.EŞTI.NEBUN?!?

Acuma, ştiu că nu e treabă uşoară ce-au făcut oamenii ăştia. Bani şi timp şi pricepere la greu. Eu mă întreb însă cum ăştia au fost în stare să meşterească trei ani la o treabă, iar noi încă mai facem proiecte în octombrie 2018 despre cum vom celebra Centenarul.

Aia e.

Reclame

Un minut şi jumătate prin Braşov

Minutul ăsta şi jumătate poate fi ce vrei tu să fie, deopotrivă un mare căcat super pretenţios sau o simplitate alandala. Sau şi una şi alta, nu doar aia sau aia.

Iniţial am vrut doar să prind pe super încet cum trec maşinile pe asfaltul ud şi printre stropi, apoi am zis că dacă e să consum restul de 20% din bateria telefonului, măcar s-o fac cum trebuie.

Da, nuş, mă simt bine. Mi-a lipsit mult joaca asta experimentală cu camera şi apoi în studioul de editare.

Mutăm monumente ca să ce?

„Tranşeea Morţii de la Bartolomeu” e un subiect destul de amplu şi interesant, chiar decisiv, îndrăznesc să afirm,  pentru Armata Română în Primul Război Mondial. O capitulare rapidă la porţile Braşovului şi încercuirea trupelor române înainte de a trece munţii ar fi putut însemna dezintegrarea tuturor ambiţiilor şi speranţelor, a ţării în sine.

Oricum, o poveste emoţionantă despre eroism, sacrificiu, erori, improvizaţii, tot tacâmul. Din păcate, în loc să avem în conştiinţa populară un spirit al lui ‘916, avem idei despre cum să pulverizăm şi ultimele rămăşiţe ale poveştii de lângă liniile ferate.

Monumentul de la Bartolomeu se află acum la intersecţia dintre strada Lungă şi Calea Făgăraşului, lîngă calea ferată. El ar urma să ajungă aproximativ un kilometru mai departe, spre capătul de linie RATBV de la Bartolomeu, pe o platformă amenajată la baza Dealului Şprenghi.

Restul articolului aici

Ce mă agasează la culme este că băieţii de la primărie caută să explice mutarea aceasta prin aniversarea centenarului şi nevoia de a reabilita monumentul amplasat acum pe locul celui mai sângeros moment al Bătăliei Braşovului.

Ideal ar fi să dezvolte nişte boaşe şi s-o spună p-aia dreaptă: „bă, vrem să facem un pasaj subteran în zonă şi monumentul ne cam împiedică”. Nuş, doar zic, dar dacă muţi monumentul doar ca să mai faci o bandă de circulaţie în loc de pasaj subteran, ca să nu se mai creeze cozi când trece trenul, înseamnă că-l muţi degeaba şi că eşti inapt.  Şi, binîneţeles, înainte să se apuce autorităţile de redesenat zona, să lase şi nişte arheologi să-şi bage nasul un pic prin ţărână, că cică soldaţii îngropaţi acolo n-ar fi fost mutaţi atunci când primăria a mai redesenat zona odată, în 1972.

Nu-s expert, deci nu ştiu dacă traficul actual la Bartolomeu poate fi redesenat fără a muta monumentul şi arborii care-l străjuiesc. Tot ce ştiu e că aş vrea să-mi explice asta specialiştii. Dar ăia care n-ar face foamea fără comisioanele de la bugetul local.

În ceea ce priveşte aspectul oraşului, observ nişte fixuri constante pe agenda primăriei – tunel dubios pe După Ziduri, distrugerea străzii Castanilor sub ideea creării unui scuipat de 250 de metri numit super pompoms „promenadă”, parcare subterană sub Parcul Central – şi absenţa oricăror referiri la fluidizarea traficului prin pasaje subterane în marile intersecţii, semafoare inteligente, treceri de pietoni care să urmeze trasee logice, mai mulţi arbori pe străzi şi în pieţele publice, modernizarea şi eficientizarea transportului în comun.

Slovenia se ține bine cu SUA, noi n-am mai hocheit la JO din 1980

Mi-a dat comentatorul de la NBCSN niște statistici despre Slovenia în timpul meciului cu SUA, care inaugurează turneul masculin de hochei la JO 2018, că aproape mi-a provocat o depresie. Două milioane de locuitori, vreo o mie de jucători de hochei înregistrați, unul meșter rău – Anze Kopitar – dublu campion NHL cu LA Kings.

Conform site-ului ăsta, în România sunt înregistrați 1282 de jucători. Avem cam același număr de echipe în campionatul național: noi – 6, slovenii – 7. Dar duma e că noi suntem vreo 20 de milioane de suflete și chiar dacă practicăm sportul ăsta de la începutul anilor 1920, n-am prea reușit să ne impunem pe scena mondială.

Ce ne lipsește? Patinoare mai multe și mai ieftine? Echipament mai ușor de găsit și mai ieftin? Programe de hochei (sporturi de iarnă) în școli generale, licee și universități? Dorința generală de a ne face un nume în sportul ăsta, nu doar complacerea de a surprinde o dată pe secol printr-o înfrângere la limită?

Din punct de vedere al poziționării geografice, România ar trebui să fie acolo printre cei mari.

2-0 pentru SUA după primele două reprize, slovenii au fost aproape să deschidă scorul. Hai cu a 3-a.

UPDATE: hai zi să mori tu, Slovenia a revenit de 0-2 și a bătut SUA în prelungiri.

Marea fâlfâială de Centenar

Consilierul local Lucian Pătrașcu (PSD) e de părere că trei mii de beculțele tricolore instalate pe Tâmpa ar însemna că „să celebrăm Centenarul cum se cuvine”.

Cum se cuvine, eh? Nu contează că pe Tâmpa, observabilă din aproape orice zonă a orașului, flutură deja un tricolor făcut din cel mai ieftin material posibil. Ce-ar fi să începem cu asta, ca să nu mai vedem după fiecare furtună un pic mai încordată steagul ăla franjuri.

Neah, să împodobim pădurea cu trei mii de beculețe albastre, galbene și roșii, ca să se vadă din spațiul cosmic care e nația cu cel mai cel complex de inferioritate. Ca așa se cuvine, bă nepatrioților vânzători de țară!

Cum adică să mergi pe autostradă la Alba Iulia, locul unde pentru o clipă toată nația asta a crezut sincer că va fi bine, într-o oră jumate să fii acasă la Brașov, și apoi de aici să iei primul avion spre Constanța, ca să mânci o clătită pe plajă în jurul unui imens foc de tabară și să crezi din nou, pentru o clipă doar, că va fi bine?

Nu, bă, în suta asta de ani o plasă colorată peste Tâmpa ar fi apogeul modului cuvenit de a sărbători un ideal.