330 + o zi

Fiecare oraş care se respectă are în istoria sa un Mare Incendiu. Iar Marele Incendiu al Braşovului a consumat oraşul acum 330 de ani.

Nu ştiu de ce – dau vina pe influenţa americană – mă aşteptam la ceva paradă în centru. Poate s-a organizat ceva, dar pagina de facebook a Primăriei Braşov zice invers. Nuş, ceva cu pompieri, cu vânătorii de munte, cu ISU, cu alpinişti cu din astea, ceva care să marcheze momentul. Eventual steagurile din oraş coborâte în bernă pe 21. Pentru că awareness.

Conform istoriei ce mi-o amintesc, reconstrucţia Bisericii Negre şi a oraşului a durat vreo o sută de ani. De asemenea, conform unui profesor mai zurliu ce l-am avut la CRP, Braşovul nici până în ziua de azi nu şi-a revenit complet după Marele Incendiu. E o chestie ce poate fi speculată aici şi dezvoltată şi întipărită în fibra mentalului comun: oraşul care a refuzat să moară.

Că tehnic vorbind, Marele Incendiu asta a fost, o tentativă de a distruge oraşul. Pe vremea aia un chiştoc aprins sau un scurt la panoul electric nu erau încă jolly jokerii situaţiei. Incendiul a fost pus de austrieci în cel puţin trei locuri din oraş, pe Castelului, în capăt la Bariţiu şi undeva pe Republicii. Până seara era în flăcări tot ceea ce ştim azi ca fiind Centru Vechi al Braşovului.

Dar Braşovul a continuat să existe şi după Marele Incendiu. Biserica Sfânta Maria a devenit Biserica Neagră, clădirile din oraş au început să se facă doar din piatră, şi în principal suntem ok după haosul ăla, avem al 2-lea cel mai mare număr de turişti.

Nu ne-am dat bătuţi.

Reclame

Montând în oglindă pe video-ul Rose Tatto de la Dropkick Murphys

Nuş dacă „montând în oglindă” e termenul tehnic corect, pentru că n-am făcut vreo şcoală de specialitate şi n-am citit mare lucru. Dar îmi sună potrivit.

Mno, deci dacă vrei să ştii nişte paşi pentru montatul în oglindă, plm, hai să te-ajut.

Piesa „Rose Tatto” de la Dropkick Murphys şi videoclipul ei sunt două dintre chestiile mele preferate. Steagu’ (aka FC Braşov redivivus) e alta, aşa c-am zis să le combin. Uite jos ce-a ieşit şi mai vorbim dup-aia.

Te-ai prins, da?, că doar n-o fi fost greu. Fotografiile şi clipurile cu suporterii şi fotbalul îs puse la secundă peste videoclipul original. Toată melancolia aia perfectă degajată de piesă şi video-ul original mi s-au părut prea perfecte ca să încerc să fac altă roată. Inclusiv culorilor (mă rog, alb-negriciozitatea) şi direction blur-ului discret m-am străduit să le dau tonalitatea din clip.

No, paşii:

  1. Îţi selectezi materialul pe care vrei să-l aşezi peste. Io lucrez cu Premier Pro, aşa că mi-am făcut un bin dedicat acelor materiale, foto şi video, şi l-am avut mereu deschis alături într-o fereastră separată, ca să-mi fie mai uşor să accesez şi să navighez materialul. Pune în bin-ul ăla to ce ţi se pare fain, nu există prea mult.
  2. Pui în timeline (am lucrat cu un singur timeline) materialul original, adică piesa şi videoclipul ei.
  3. M-am dus apoi prin videoclip şi am marcat momentele de început şi final ale fiecărei secvenţe foto sau video. Marcajele foto cu verde, cele video cu roşu, ca să ştiu din prima şi când deschid proiectul după o săptămână la ce să mă aştept.
  4. Începi cu plasatul chestiilor care ţi se par cele mai simple. Făcând asta simţi că ai realizat x% din proiect şi nu te deprimi că eşti în criză creatoare.
  5. Io am început cu pozele. Evident că nu tot ceea ce am pus prima dată a ajuns şi în exportul final, dar având o bază pe care să poţi armoniza e mai util decât o secvenţă goală.
  6. După ce am gătat cu pozele, am luat la rând secvenţele video. Naiba, pe unele le aşezasem în rând deodată cu pozele, pentru că tot ascultând melodia şi ştiind că am ceva bun ce se potriveşte m-am dus direct şi am inserat şmecheria. Nu-i panică să te abaţi uneori. Dacă vezi că ceva sună cum trebuie, n-o lăsa pentru mai încolo. Că e posibil să uiţi şi-apoi te oftici ce prost ai fost.
  7. Evident că apoi a trebuit să animez şi eu fotografiile mele, precum cele din video-ul original. Din fericire animaţia majorităţii fotografiile constă într-un ease-in, doar câteva fiind ease-pe-cocaină. E trial and error, practic, până am nimerit o viteză cât de cât asemănătoare cu a originalului.
  8. Apoi am purces la colorizare. Din nou, neavând vreo pregătire anume şi fiind necitit, mi-am petrecut nişte ore dând la ghici. Ba chiar am lăsat un export să se răcească vreo săptămână şi apoi l-am scos la vizualizat doar ca să-mi dau seama că colorizarea e de tot rahatul şi s-o iau de la capăt.
  9. Adevărul e că având atâtea fotografii şi video-uri realizate în varii condiţii, studierea unui ghid matematic de calibrare a alb-negrului-şi-griului ar fi fost o pierdere de timp. Sau cel puţin asta mi-am zis încercând să-mi explic mie însumi aversitatea faţă de studiu.
  10. I-am dat cu trial and error până am găsit combinaţia cea mai apropiată de original şi pe aia am încercat s-o inserez în fiecare secvenţă.
  11. Am desfăcut o bere şi am băut-o.

Bă, naiba, chestia e să te distrezi când faci chestia asta. Că dacă o faci cum trebuie, atunci acel ceva poa’ să stea ţapăn pe pixelii săi, chiar dacă şi-a tras inspiraţie din altă parte. S-au chiar dacă l-ai copiat de altundeva, naiba, nici nu ştiu.

Ştii, m-am gândit adesea dacă ce-am făcut io se cheamă plagiat, chiar dacă zic clar de la început care-i faza cu originea lucrării. Nuş, pe bune, chiar nuş şi am renunţat să mă mai întreb asta. Unii şi-au dat seama că-i pe clipul de la Dropkick dinainte să le zic, alţii au fost impresionaţi că „da, bă, chiar că, ce bine seamănă!”.

Pace

Arz-o focu-America!

N-am ştiut exact care sunt cuvintele pe care mereu simţeam că vreau să le spun după zborul de 12 ore peste Ocean.

Şi-am dat peste serialul de la Scena 9 cu „Americanii” şi le-am găsit: „Arz-o focu-America” . E şi titlul celui mai recent episod, al 5-lea, restu’-s aici.

Şi-ţi dai seama că data aviatoare când fac saltul peste Ocean eul meu mai cu cojones o să-i strige fătălăului care oftează la aterizare „şut up, coae, şut up! Te-a dus pasărea de fier peste apa mare, n-o trebuit să meri pe jos sau cu căruţa până la Constanţa sau Hamburg sau Le Havre, ca să prinzi barca.”

Când vreo 3 milioane de români muncesc acum în străinătate, parcă ar merge un film care să spună povestea primilor imigranţi în masă. Dar na, n-ar fi genul de film pe care să-l poţi filma doar într-o bucătărie post-comunistă, aşa că mai stă pe raft draftul.

P.S. da, merge faza să opreşti taxiul ridicând mâna sau fluierând şi hei, taxi!

Primul Război Mondial în culori

Acuma nu ştiu cât de generoasă este arhiva video cu participarea României în Primul Război Mondial, dar pentru anul Centenarului m-aş fi aşteptat ca cineva cu acces la această arhivă să o sorteze, să o aranjeze şi să facă ceva demenţial cu ea.

Poate problema e la mine că am asemenea aşteptări.

Sau nu. Britanicii de la Imperial War Museum lucră de vreo trei cu regizorul Peter Jackson ca să prezinte publicului Marele Război într-un mod nemaivăzut vreodată. Literalmente, oamenii de la muzeul ăla i-au spus lui Jackson, fra, uite aici arhiva noastră video, fă ce vrei cu ea, numa’ să fie ceva fresh.

Nu e nici o caterincă, aşa i-au spus. Dă direct la minutul 1. De văzut tot clipul.

Şi Jackson şi echipa lui au colorat pelicula. Au eliminat neclarităţile din imagini, au adus frame rate-ul la realitate (adică nu se mai mişcă oamenii în video pe repede înainte).

Şi după ce-au trecut oamenii prin 100 de ore de video şi vreo 600 de ore de interviuri audio cu veterani, a ieşit filmul „They shall not grow old”.

Bă, ej nebun? BĂ.EŞTI.NEBUN?!?

Acuma, ştiu că nu e treabă uşoară ce-au făcut oamenii ăştia. Bani şi timp şi pricepere la greu. Eu mă întreb însă cum ăştia au fost în stare să meşterească trei ani la o treabă, iar noi încă mai facem proiecte în octombrie 2018 despre cum vom celebra Centenarul.

Aia e.

Un minut şi jumătate prin Braşov

Minutul ăsta şi jumătate poate fi ce vrei tu să fie, deopotrivă un mare căcat super pretenţios sau o simplitate alandala. Sau şi una şi alta, nu doar aia sau aia.

Iniţial am vrut doar să prind pe super încet cum trec maşinile pe asfaltul ud şi printre stropi, apoi am zis că dacă e să consum restul de 20% din bateria telefonului, măcar s-o fac cum trebuie.

Da, nuş, mă simt bine. Mi-a lipsit mult joaca asta experimentală cu camera şi apoi în studioul de editare.